joi, 22 septembrie 2022

Pyxis este o cutiuță realizată din ceramică, cu capac și două toarte laterale

 

Pyxis este o cutiuță realizată din ceramică, cu capac și două toarte laterale, pentru păstrarea cosmeticelor, bijuteriilor sau a micilor posesiuni prețioase. Cea din colecția Maria și dr. George Severeanu provine din Corint din perioada anilor 600 -575 a.Chr.
Decorul este realizat cu firnis brun, decolorat în mare parte, pe fondul alb-gălbui al vasului, iar detaliile au fost realizate prin linii incizate. Micul vas cilindric păstrează la interior urmele unor cercuri și benzi concentrice. Între toarte se observă o serie de zigzaguri verticale, iar dedesubt o altă serie de puncte. Pe corpul vasului, decorul central este o friză cu doi sfincși poziționați față în față și despărțiți de o floare de lotus dublă; în spatele sfincșilor stă câte un leu și un cerb orientat spre dreapta, urmat de un alt leu și o sirenă orientați spre stânga. Elementele ornamentale de umplere sunt rozetele punctate. Deasupra și dedesubtul frizei două rânduri de puncte alternative ce formează un model asemănător cu “tablă de şah”, mărginite de câte două linii.
Capacul are pe buton o serie de motive geometrice geometrice. La baza butonului este un decor radial urmat de o friză asemănătoare cu cea de pe vas între două benzi alcătuite din linii şi serii de trei rânduri alternative de puncte asemănătoare modelului “tablă de şah”. În compoziţia centrală apar din nou cei doi sfincși și lei afrontați, floarea de lotus dublă și două sirene afrontate între care se află un motiv geometric alcătuit din triunghiuri și puncte. Ființele mitologice au pe cap un “polos” – o coroană cilindrică, înaltă purtată de zei.

 

Sursa informațiilor Muzeul George Severeanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu