joi, 8 septembrie 2022

𝐓𝐚̆𝐛𝐥𝐢𝐭̦𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐮𝐩𝐥𝐚𝐜𝐮 𝐝𝐞 𝐁𝐚𝐫𝐜𝐚̆𝐮

 





Artefactul se prezintă sub forma unui disc fragmentar cu un diametru relativ de 5,7 -6 cm și cu o grosime de 6 mm; este realizat dintr-o pastă foarte fină, iar degresantul e compus din mâl. Piesa este foarte bine arsă, de culoare cărămizie, cu mici flecuri gri deschis.
Pe una dintre fețe piesa prezintă două câmpuri aproximativ semi-circulare, trasate prin două linii incizate, umplute cu puncte realizate prin împunsături. Cele două câmpuri sunt separate de o bandă, în care prin aceeași tehnică de împunsături par să fie reprezentate două siluete umane în poziție orantă, dispuse diametral opus una de cealaltă și delimitate de un șir de împunsături mai subțiri. Figurina dispusă în registrul superior are deasupra brațelor ridicate două șiruri de împunsături.
Decorarea celeilalte fețe a piesei a fost realizată doar prin tehnica inciziei. Și aici sunt redate două câmpuri semicirculare. Câmpul din stânga conține o siluetă într-o poziție orantă, iar cel din dreapta, atât cât s-a păstrat, este gol.
Această descoperire se asociază cultului religios specific grupului Suplacu de Barcău, aparținând Neoliticului Târziu (4850/4800 - 4500 î.Chr.), care încifrează și transmite un mesaj, însă nu constituie sau nu reprezintă elemente de „scriere”.

 

Sursa informațiilor Muzeul Ţării Crişurilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu