joi, 25 martie 2021

Sunete din Neolitic

 



 Sunete din Neolitic


În colecția de arheologie a Muzeului Municipiului București se află o piesă deosebită, o „Zornăitoare” în formă de pasăre, cu corpul romboidal. Piesa a fost descoperită în perioada interbelică în așezarea preistorică de la Vidra din apropierea Bucureștiului și a aparținut comunităților gumelnițene care au trăit aici în cea de-a doua jumătate a mileniului V a. Chr.
Maniera de redare trădează un simț artistic dezvoltat și o îndelungată practică, realizarea fiind expresivă. Nările sunt străpunse de la un capăt la celălalt. Pe spate, la partea superioară se află un desen (în două registre) format din benzi incizate încrustate cu pastă albă, de o parte și de alta a crestei. Stă pe un piedestal de formă ovală și a fost modelată din pastă fină cu miezul de culoare neagră şi angoba de culoare galben-cărămizie.
Piesa a fost investigată de curând prin metoda tomografiei computerizate. Această metodă de examinare poate conduce la vizualizarea unor corpuri incluse în structura artefactului, care se află acolo fie accidental datorită materialului folosit, fie au fost puse acolo în mod intenţionat de către cei care au manufacturat obiectul. Tomografia cu raze X poate conduce şi la observarea unor eventuale crăpături sau fisuri interne în obiectele examinate, fisuri care nu pot fi observate cu ochiul liber.
Analiza acestui obiect a pus în evidență o concavitate în care se observă șase biluțe circulare, modelate din lut, care atunci când piesa este mișcată produc un zgomot specific, asemănător cu cel al jucăriilor zornăitoare din prezent.
Și în alte așezări aparținând culturii Gumelnița au mai fost descoperite astfel de obiecte: la Coșereni - „Măgura de la Comana”, jud. Ialomița a fost găsită o zornăitoare de forma unei păsări, iar la Pietrele, tot în mediu gumelnițean, au fost găsite două figurine reprezentând o pasăre și o broască țestoasă având în interior biluțe de lut.
În general, aceste piese sunt interpretate de arheologi ca obiecte de cult sau jucării.
Dr. Camelia-Mirela Vintilă, arheolog, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică #MMB

 

Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu