CARASUL ARGINTIU (Carassius auratus gibelio)

Deschiși permanent pentru cunoaștere!
EXPONATUL LUNII MARTIE la Vivariu este:
CARASUL ARGINTIU (Carassius auratus gibelio)
A fost introdus în Europa mai întâi ca pește decorativ, apoi s-a răspândit în bazinul Dunării și Rinului. Pește originar din Siberia a fost introdus în lacurile, iazurile și râurile care au o curgere lentă din Europa, America de Nord și Asia.
Este un pește robust, cu corpul comprimat lateral dar lunguieț. Are capul scurt și ochi mari. Gura este mică cu buze subțiri. Carasul nu are mustăți, acesta fiind principalul criteriu de deosebire față de crap pentru persoanele necunoscătoare. Corpul are colorit argintiu-maroniu și este acoperit cu solzi mari și groși, rotunjiți.
Carasul are dimensiuni între 10-35 cm iar greutatea între 102-250 g. Au fost însă capturate exemplare care atingeau 50 cm și o greutate de până la 3 kg. S-a constatat că corpul carașilor care trăiesc în ape stătătoare este mai scurt decât al celor care trăiesc în ape curgătoare.
Trăiește în ape dulci stătătoare, ape de câmpie cu vegetație subacvatică. Poate tolera concentraţii scăzute de oxigen şi poluarea (Kottelat şi Freyhof, 2007). Indivizii care trăiesc în lacuri migrează la gurile râurilor pentru a evita concentrațiile scăzute de oxigen de pe timpul iernii. Specia Carassius auratus gibelio are un impact negativ asupra unor specii native cum sunt linul (Tinca tinca) și caracuda (Carassius carassius), cu care concurează atât asupra resurselor trofice cât și spațiale. Carasul argintiu este mult mai rezistent la boli, la lipsa de oxigen din apă, la condiții de viață foarte aspre. În plus, afișează un comportament agresiv considerabil, toate acestea contribuind la dominația sa asupra speciilor amintite.
Reproducerea se realizează primăvară, când apa atinge 8-10 grade, cam în aceeași perioadă cu crapul. Depunerea icrelor durează până la sfârșitul verii în 2-3 serii. La această specie toate exemplarele peste 2-3 ani sunt femele, exemplarele mascul suferind după această vârstă fenomenul de transformare în femele (ginogeneza).
Hrana preferată a carasului constă din insecte acvatice și larvele acestora, viermi, melci și scoici mici de apă, semințe și muguri de plante și materii vegetale în descompunere, precum și icre de pește. Nu este pretențios în privința hranei, mâncând tot ceea ce îi este pe plac de pe fundul apei.
Răspândirea lui extraordinară se datorează rezistenței deosebite la poluare și lipsa oxigenului, cât și prolificității sale. Vara, când alți pești nu mai mușcă, carasul este cel care poate salva o partidă de pescuit. Carasul este un pește care rezistă și scos din apă, mai multe ore, mai ales dacă este învelit într-o cârpă udă și nu i se usucă solzii. Nu o dată carașii aduși acasă la sfârșitul zilei de pescuit și puși într-un vas cu apă reîncep să înoate.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.