Răbojul era folosit drept ”chitanță”, în lipsa monedelor
Răbojul este o bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau prin crestături diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii, etc.). Răbojul apare mai întâi sub formă de oase de animale sculptate cu crestături, în timpul paleoliticului superior. Primele date despre utilizarea răbojului sunt încă din antichitate, fiind menționate de Pliniu cel Bătrân, de Herodot sau, mai târziu, de Marco Polo. În Europa medievală, unde era în permanență lipsă de bani, de monede, răbojul a fost folosit pe o scară largă pentru a înregistra schimburi și datorii bilaterale.
Răboajele au fost folosite în societatea tradițională, inclusiv de mocanii săceleni, pentru a însemna numărul oilor sau diferite cantități de produse specifice mediului pastoral. Erau folosite drept „chitanțe”. Un baston (bastoanele de alun pătrate au fost cel mai frecvent folosite) a fost marcat cu un sistem de crestături și apoi despicat în lung. În acest fel, cele două jumătăți înregistrează aceleași crestături. Fiecare parte (persoană) la tranzacție a primit o bucată/dovadă din bastonul marcat: o parte a rămas la proprietarul de oi, cealaltă la stână. Dacă una dintre părți ar fi încercat să modifice unilateral valoarea jumătății sale prin adăugarea a mai multor crestături, absența lor ar fi evidentă pe răbojul aflat la cealaltă persoană.
Foto: Răboaje expuse la Muzeul Etnografic Săcele
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu