Ştiinţă pentru toţi: Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO

1. Noi descoperiri de excepție ale arheologilor Muzeului Județean Argeș la Valea Stânii

Muzeul Județean Argeș anunță noi descoperiri arheologice de excepție în situl de la Valea Stânii (comuna Țițești). Cercetările arheologice desfășurate în luna mai au avut un caracter preventiv, în contextul dezvoltării unor proiecte constructive în cuprinsul sitului pe care muzeul în investighează de peste un deceniu. Pe loturi ce vor fi ocupate de noi construcții (locuințe, împrejmuiri, rețea utilități) au fost cercetate complexe arheologice din toate epocile atestate în acest sit reprezentativ al județului Argeș: epoca bronzului (locuință, gropi de provizii, gropi menajere), prima epocă a fierului (morminte de incinerație), epoca romană (o locuință cu amenajare pentru foc) și epoca medievală (o groapă de extragere a lutului).

Dintre toate acestea, cel mai spectaculos s-a dovedit un mormânt tumular de incinerație aparținând unei necropole tracice de la finalul primei epoci a fierului (sec. VII-V a.Chr.). Sub mantaua cu un diametru de circa 8 m, alcătuită din bolovani de râu așezați pe mai multe straturi suprapuse și parțial afectată de o împrejmuire recentă, s-a găsit o înmormântare dublă, cu inventar funerar deosebit: arme (cuțit de luptă, vârf de lance), podoabe (fibule, brățară, pandantive, mărgele), piese de harnașament și ustensile (zăbală, cuțitaș) și foarte multă ceramică. În apropiere, tot sub mantaua de piatră, se afla o înmormântare simbolică de cal, unde erau depuse câteva fragmente de oase calcinate și piese de harnașament (zăbală și ornamente de căpăstru). O groapă de la marginea nordică a tumulului conținea multe oase calcinate, probabil de animale și fragmente de lemn ars (ofrande pentru defuncți sau resturile ospățului funerar). Datarea preliminară a mormântului corespunde finalului sec. VI a.Chr., o epocă în care geții își fac intrarea în istorie prin atestarea lor de către Herodot.

Acesta este cel de-al 32-lea tumul cercetat în această necropolă de incinerație, sit funerar deosebit de expresiv pentru finalul preistoriei în zona noastră, și care a fost investigat sistematic de Muzeul Județean Argeș începând cu anul 2014, beneficiind de-a lungul vremii inclusiv de finanțări consistente din partea Ministerului Culturii. Se estimează o reluare a cercetărilor de teren aici în luna iunie, în timp de materialele arheologice descoperite sunt supuse procedurilor de restaurare și conservare, precum și unui set complex de analize interdisciplinare (antropologice, arheozoologice, metalografice, datări radiocarbon etc.), în perspectiva publicării exhaustive și a îmbogățirii expoziției permanente a muzeului. La cercetări au participat: arheologii dr. Dragoș Măndescu (responsabil științific, vicepreședinte al Comisiei Naționale de Arheologie și membru al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor), dr. Ion Dumitrescu și dr. Ioan Andi Pițigoi, fotograful Dan Răcășanu, restauratorii dr. Ancuța Pungoi și Cristi Deliu.

Sursa informațiilor Muzeul Județean Argeș.

2. Romania dig uncovers 350-square-meter megastructure in 45-house prehistoric settlement

3. #Romania #Prehistory

Archaeologists in northeastern Romania have uncovered a 350-square-meter megastructure in a prehistoric settlement of just 45 houses, offering a rare look at how the Cucuteni-Trypillia culture organized life 6,000 years ago.

The building is one of the oldest known examples of its kind in the region and may have served a communal or ritual purpose.

What makes the find especially intriguing is that it stands apart from ordinary homes in both scale and layout. Researchers found few household artifacts inside, which suggests this was not a typical dwelling but a special place at the center of community life.

The discovery adds another piece to the puzzle of early European settlement organization. It shows that prehistoric communities could build strikingly large structures even without kings or obvious central elites.

#Archaeology #Europe #CucuteniTrypillia #AncientHistory #Megastructure

Sursa informațiilor Live Qurious.

4. Greutatea celor 9 kg de aur descoperite la Sarasău ar avea azi o valoare de cca. șase milioane lei. Însă valoarea istorică înmagazinată în obiecte este mult mai fascinantă.

Pus în contextul epocii, reiese că tezaurul a avut o valoare cu totul specială, chiar dacă analizele metalice arată că încă din secolul 16 a. Chr. aurul maramureșean era extras și vândut până în nordul Europei (analiza aurului de pe Discul de la Nebra). Chiar dacă aurul era la îndemână, el era folosit cu multă drămuire. Era depus doar în morminte speciale și doar în anumite ofrande sub forma unor podoabe mici, cu greutatea de câteva zeci (rar sute de grame). Ce eveniment neobișnuit s-a produs la Sarasău, de a determinat renunțarea la 9kg de podoabe ceremoniale?

Strălucirea aurului de la Sarasău crește uimitor în contextul informațiilor istorice ce stau înmagazinate în podoabe și a datelor legate de contextul dramatic al îngropării sale în pământ, pentru o perioadă de patru milenii.

Datarea tezaurului a fost făcută prin metoda schimburilor culturale și a fost confirmată prin metoda C14 aplicată în situri cu piese similare. Mai multe arme de bronz cu care se asociază podoabele în regiunea Tisei Superioare ajung în câteva ofrande de la sud de Carpați, între care cel mai reprezentativ este marea ofrandă descoperită pe un important drum comercial, la Drajna de Jos (jud DB).

Între obiectele din nordul Transilvaniei ce ajung în ofrande sud-carpatice se evidențiază topoarele/sceptrele de tip Drajna: un exemplar a fost descoperit în încărcătura epavei cercetate în dreptul localității Ulunburuk (Anatolia). Pe corabia comercială erau prezente numeroase alte piese bine datate din bazinul est -mediteranean și spațiul pontic. Printre ele un pandantiv de aur în formă de cărăbuș, pe care era ștanțată capsula celebrei regine-faraon Nefertiti (1353 – 1336 a. Chr).

Extrem de interesante sunt informațiile ce le transmit asocierile de obiecte de la Ulunburuk asupra a două obiecte neobișnuite descoperite într-un depozit cu arme descoperit sub vârful unui munte de pe malul Tisei, la Kriva (Ucraina, la cca. 20 km NV de Sarasău). Abia după un jumătate de un secol de la descoperire, profesorul Louis Nebelsick a remarcat analogiile lor în piesele metalice emblematice ale corăbiilor egiptene și a acelora din Scandinavia.

Descoperirea în ofranda de la Kriva (Ucraina, cca. 10 cm Cerdeteze) și Sighet (Solovan) a unor fragmente de corabie și căruță ceremonială a fost evidențiată de cercetătorul Louis Nebelsick ca o dovadă a utilizării în regiunea Maramureșului a ritualului de eroizare. Scena apoteozei este descrisă astfel: „ceremonia funerară a prințului (războinicului, n.n.) devine ceremonia nașterii unui erou. Încadrat de simbolurile sacrificiului și ale transcendenței (costumul cu obiecte de aur, n. n.), mortul se odihnește pe o targă în formă de corabie (și pe căruță, n.n.) , conducându-și fidelii spre locul apoteozei, pentru ca, în cele din urmă, strălucind în aur, să navigheze spre cer pe valurile mistuitoare ale focului”.

Anul trecut, domnul Alin Stan a descoperit obiecte ce provin de la o căruță ceremonială, după cum reiese din forma piesele culese din foc, între care bucăți de tablă groasă cu decor simbolic. Piesele de căruță au fost descoperite într-un loc special: platoul dealului Solovan, lângă cetatea preistorică. Cercetarea realizată ulterior împreună cu specialiști de la muzeele din Sighet, Baia Mare, Satu Mare, respectiv de la UBB Sighet, a evidențiat proveniența printre fragmentele de căruță a cărbunelui cules de pe rugul funerar.

Descoperirea de la Kriva și Sighet aruncă o nouă lumină asupra ofrandelor în care au fost descoperite arme depuse cu mici obiecte de aur și/sau obiecte de harnașament, legându-le de ritualuri funerare speciale. Cantitatea de aur neobișnuit de mare de la Sarasău trebuie să fi avut o motivație mai mult decât specială? Ce poate fi mai important decât o transformare apoteotică din om în erou (semi-divinitate, un fel de sfânt )? Această posibilitate o vom dezbate împreună într-o postare viitoare.

Pentru o perioadă de o lună fascinanta poveste a celui mai mare tezaur de aur din România preistorică este prezentată la Muzeul Maramureşan din Sighet.

dr. Liviu Marta, arheolog, Muzeul Județean Satu Mare

Sursa informațiilor Muzeul Maramureşan.

5. O mască a unui coif de cavalerie, care ar fi putut să-i aparțină unui ofițer din trupele auxiliare romane cantonate în zona Clujului, se află printre comorile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Masca din bronz a fost descoperită în cadrul săpăturilor arheologice efectuate de profesorul Dan Isac la castrul auxiliar de la Gilău, pe fundul unui șanț al castrului, și datează de la jumătatea secolulul al II-lea, început de secol III, adică din anii 150-200 d.H.

Masca ar fi fost atașată unui coif din fier care nu s-a mai păstrat.
Majoritatea experților sunt de acord că astfel de coifuri cu mască nu erau folosite în luptă ci erau folosite pentru demonstrații și exerciții militare ale trupelor auxiliare de cavalerie. S-au găsit peste 100 de astfel de coifuri cu mască, în special de-a lungul frontierelor Imperiului Roman, pe Dunăre și pe Rin.

Piesa este realizată într-o tehnică combinată: turnare, ciocănire, traforare şi incizare a detaliilor capilaturii ş ai feţei. Masca avea şi o parte posterioară din fier, distrusă aproape în totalitate din cauza acidităţii solului. Din aceasta s-au recuperat doar câteva fragmente de calotă, ornamentate cu motive în formă de şuviţe. Piesa reprezintă portretul unei femei cu nasul uşor acvilin, ochii traforaţi sub forma unor fante alungite, cu marcarea discretă a pleoapelor. Nările rotunde şi gura mică întredeschisă, marcată ca şi bărbia printr-o gropiţă, conturează o figură statică şi cu un caracter pregnant hieratic. Coafura este realizată din şuviţe paralele de benzi striate oblic, cu cărare la mijloc. Pe frunte este redat un ornament în formă lunula. O diademă, în formă de bandă segmentată, întregeşte coafura personajului. La partea superioară şi inferioară din spatele măştii, două orificii rotunde, indică locul de îmbinare a părţii posterioare din fier, cu nituri sau curele din piele.

Piesa se încadrează în tipul iconografic al măştilor de faţă cu reprezentare „orientalizantă“ şi a aparţinut unui călăreţ al trupei care a staţionat în castrul de la Gilău (ala Siliana), care a utilizat-o până în momentul pierderii ei, spre sfârşitul sec. II d. Chr.

Sursa informațiilor Cătălin Delmo Stănculescu.

6. Deși am văzut măștile de proveniență romană, avem astăzi și una foarte ciudată, din lumea dacilor, descoperită la Vâlcea

Una dintre cele mai enigmatice piese descoperite vreodată în zona dacică se află astăzi în patrimoniul Muzeului de Istorie al Județului Vâlcea. Nu este un coif. Și nici nu seamănă cu măștile romane de cavalerie prezentate până acum. Nu e nici obiect de podoabă. Este o mască de bronz descoperită în anul 1973 în cetatea dacică de la Buridava, una dintre cele mai importante așezări ale lumii dacice din zona subcarpatică.

Vechea Buridava dacică se află în apropierea actualei localități Ocnița, într-o zonă dominată încă din Antichitate de exploatările de sare, una dintre cele mai importante resurse economice ale regiunii. Fortificația ocupa o poziție strategică, fiind protejată natural și organizată în jurul a trei înălțimi fortificate. Întregul ansamblu domina accesul către zona salinelor și controla un teritoriu cu o importanță economică și strategică evidentă încă din preistorie.

Cele mai spectaculoase descoperiri dacice provin însă din zona numită „Cetatea 1”, cel mai înalt punct al ansamblului, aflat la aproximativ 600 de metri altitudine. Aici, cercetările conduse de Dumitru Berciu aveau să identifice un spațiu cu funcție sacră, denumit ulterior „Colina sacră de la Buridava”.

Tocmai aici, în anul 1973, arheologii aveau să descopere una dintre cele mai misterioase piese ale artei religioase dacice.
Artefactul a fost identificat în interiorul unui sanctuar cu încăperi subterane și coloane din lemn, construit într-un spațiu care avea o evidentă funcție ceremonială. Piesa era așezată cu grijă pe peretele de vest al uneia dintre încăperi, ca și cum poziționarea sa avusese o semnificație specială.

Sanctuarul fusese distrus de un incendiu puternic care mistuise atât construcțiile de pe colină, cât și terasele locuite din jur. Două monede din vremea lui Octavian Augustus descoperite în complex au permis datarea distrugerii către începutul epocii romane.
Masca însă continuă să ridice întrebări și astăzi.

Piesa impresionează prin expresivitate și rafinament tehnic. Bărbia este puternic accentuată. Nasul este redat prin linii ferme și precise. Ochii sunt adânciți în orbite, iar sprâncenele sunt marcate pronunțat prin incizii longitudinale. Gura ușor reliefată și trăsăturile severe creează imaginea unei figuri cu o puternică încărcătură simbolică.

Dumitru Berciu considera că masca reprezintă produsul unui atelier local și excludea interpretarea unei măști mortuare, așa cum sunt cunoscute în lumea greacă. În interpretarea sa, artefactul ar reprezenta o divinitate masculină asociată războiului, apropiată conceptual de Ares sau Marte, însă reinterpretată prin filtrul religios al lumii dacice.

Sursa informațiilor Cătălin Delmo Stănculescu.

7. Ancient mega-structure discovered in Romania

8. Masca romană de la Romula - unul dintre cele mai importante artefacte ale cavaleriei romane descoperite în Dacia nu mai este astăzi în România!

Se află la Viena, iar povestea ei începe acum mai bine de 160 de ani, pe malul Oltului, în apropierea unuia dintre cele mai importante orașe romane din sudul Daciei: Romula.

La prima vedere pare doar o mască din bronz, elegant lucrată, reprezentând un chip feminin cu trăsături fine, încadrat de o coroană de laur și de o coafură atent modelată. În realitate însă, piesa este mult mai mult decât atât. Este partea frontală a unui coif roman de cavalerie folosit pentru ceremonii, parade militare și probabil pentru celebrele exerciții ecvestre ale cavaleriei imperiale romane, cunoscute sub numele de Hippika Gymnasia.

Masca a fost descoperită în anul 1863 și a intrat ulterior în colecția maiorului Dimitrie Papazoglu. A fost prezentată inclusiv la Expoziția Universală de la Paris din 1867, iar câțiva ani mai târziu avea să părăsească definitiv România, fiind cumpărată pentru Muzeul de Artă și Industrie din Viena, actualul Kunsthistorisches Museum. Al. I. Odobescu avea să privească plecarea acestei piese ca pe pierderea unui document artistic deosebit de important pentru înțelegerea culturii provinciei romane Dacia.

Mult timp asemenea măști romane au ridicat numeroase întrebări în lumea arheologiei. Au fost considerate inclusiv măști funerare, însă cercetările ulterioare au demonstrat că acestea aparțineau unor coifuri de cavalerie destinate manifestărilor ecvestre, ceremoniilor militare și exercițiilor spectaculoase practicate de unitățile călare romane.

Piesa de la Romula impresionează inclusiv prin detaliile tehnice. Turnată din bronz și ulterior cizelată, masca păstrează încă urmele sistemului de articulare cu partea superioară a coifului, precum și perforațiile folosite pentru sistemele de fixare.

Mai mult, în interiorul piesei au fost identificate inclusiv inscripții, care au permis specialiștilor să propună existența unor posesori succesivi ai coifului. Printre numele interpretate apar T. Pius și Vitalis, probabil militari romani care au servit în zona Romulei în prima jumătate a secolului al III-lea p.Chr., într-o perioadă în care provincia traversa ani complicați, marcați inclusiv de atacurile carpice.

Pornind de la descoperiri similare din Germania, de la Straubing și Ruit, cercetătorul Cristian M. Vlădescu a încercat chiar reconstituirea întregului coif de cavalerie, oferind una dintre cele mai importante contribuții privind echipamentul militar de paradă al cavaleriei romane din Dacia.

Poate însă cel mai greu lucru de acceptat rămâne altul. Una dintre cele mai spectaculoase piese ale cavaleriei romane descoperite vreodată pe teritoriul României nu mai poate fi admirată aici.

Dar continuă să vorbească, peste aproape două milenii, despre cavalerii Romei, despre prestigiul armatei imperiale și despre o lume militară care încă reușește să fascineze. Militari romani care au trecut cândva prin Dacia și care au purtat acest echipament și poate chiar au luptat acum aproape 1800 de ani.

Cum ar fi fost oare să o putem privi astăzi aici, acasă?

Sursa informațiilor Cătălin Delmo Stănculescu.

257. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea IX

Pe aceeași temă:

1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui

2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene

3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea

Ştiinţă pentru toţi

LINK EXCHANGE

marți, 2 iunie 2026

Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2026 - VIDEO - Partea X

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu