joi, 3 noiembrie 2022

Obiectele executate din corn și os

 


Obiectele executate din corn și os erau cu precădere de uz gospodăresc (mânere de cuțit, piepteni bilaterali, cornuri de vânătoare, capete de bâte păstorești, spatule, dălți, săpăligi etc ), precum și diferite pandative și bijuterii.
În procesul arhaic de prelucrare a cornului de animale ( de cerb ) se disting două etape principale: în primă fază, cornul se prelucra fără nici o pregătire prealabilă, în timp ce a doua presupunea, necondiționat, o baie de înmuiere care făcea posibilă prelucrarea ulterioară.
După desprinderea cu ajutorul unui fierăstrău a ramificațiilor de pe axul principal- ,,prăjină”- se proceda la debitarea părților cilindrice ale cornului și a celor aplatizate din dreptul ramificațiilor, la dimensiuni de 8-15 cm. A doua etapă, din procesul de prelucrare, consta în înmuierea și degresarea cornului în leșie fierbinte, obținută din cenușa de lemn, fiartă cu apă, prin scufundarea în aceasta o anumită perioadă de timp.
Pentru a facilita operațiile de cioplire succesivă a cornului și pentru ca acesta să nu își piardă elasticitatea, era necesară repetarea înmuierii în leșie. Nu erau excluse nici alte procedee: utilizarea sucurilor unor plante acide, ca măcrișul, ori a uleiului fierbinte ( mult prea costisitoare). Pentru a se evita rebutarea plăcilor în timpul cioplirii, înmuierile se repetau de 3-4 ori, iar prin cioplire piesele atingeau grosimea dorită.
Procurarea materiilor prime presupune parcurgerea unui lanț de etape succesive. Acest lanț începe cu segmentul unu, care cuprindea sacrificarea animalelor domestice sau vânarea animalelor sălbatice, tranșarea, stocarea, consumul și recuperarea elementelor scheletice. Următorul segment era cel strict tehnologic, respectiv fabricarea obiectelor: debitaj, fasonarea, amenajarea detaliilor morfofuncționale diverse.
Procedeele fasonării și ale finisării obiectelor din corn erau foarte diversificate, urmărindu-se obținerea formei definitive a obiectului, cât și realizarea unor detalii morfo-tehno-funcționale specifice: finisarea suprafețelor. Procedeele folosite erau: tăierea transversală, cioplirea cu ajutorul unei unelte metalice, incizarea, excizarea, perforarea bilaterală, scobirea sau excavarea, pirogravarea, șănțuirea axială.


Roxana Maria Man, Ocupații tradiționale ale romilor, Sibiu 2010
Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin


www.muzeulreghin.ro

 

Sursa informațiilor Muzeul Etnografic "Anton Badea" Reghin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu