marți, 15 noiembrie 2022

Medalia românească: BRAȘOV – REVOLTA DIN 15 NOIEMBRIE 1987

 

La mijlocul anilor 1980, România era din ce în ce mai izolată pe plan extern. Deciziile greşite în plan economic, inclusiv aceea de achita cât mai repede datoria externă a ţării, au condus la o criză economică şi la diminuarea calităţii vieţii.
Pe fondul nemulțumirii tot mai accentuate a populației, datorate eșecului evident al orânduirii totalitariste, revolta din 15 Noiembrie 1987 a muncitorilor din cadrul Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roşu” Braşov a fost primul si cel mai important protest stradal din anii regimului comunist.
Curajul muncitorilor braşoveni de a protesta împotriva Puterii este demn de a fi luat în seamă pentru că a reprezentat, doi ani mai târziu, un exemplu de urmat şi pentru alţi români.
Momentul 15 Noiembrie 1987 a fost, citându-l pe Virgil Ierunca, „prologul Revoluţiei Române din Decembrie” 1989.
Monetăria Statului vă invită să achiziționați, de la magazinele noastre, produsul medalistic comemorativ „30 de ani de la evenimentele din 15 noiembrie 1987, Brasov” dedicat muncitorilor răzvrătiţi, anchetați, condamnaţi şi deportaţi pentru cutezanța lor.
Datorită suferințelor și umilințelor îndurate de ei, noi îi numim Eroi și avem datoria morală de a nu uita aceste fapte istorice.
Setul medalistic de colecție este format din medalie (protejată de alveolă), pliant și mapă de prezentare.


Caracteristici tehnice:
- Material: Argint 925‰;
- Diametru: 37 mm;
- Calitate: proof;
- Greutate: 22 grame.
Preț: 195 lei/ set (inclusiv TVA).

 

Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu