În satele cu păstorit local, ne spune folcloristul Ion Ghinoiu, „oile erau îngrijite până la Sângiorz de fiecare gospodar, în timp ce în satele care au practicat păstoritul transhumant se alcătuiau din nou turmele care porneau la iernat la sute de kilometri”.
Este cazul și mocanilor săceleni, care-și pășteau oile din primăvară până în toamnă pe pășunile alpine de pe versantele transilvănene, muntene și moldovene ale Carpaților, dar le iernau de toamna până primăvara în Bărăgan, în Bălțile Dunării în Dobrogea, ajungând până în Bulgaria, Basarabia sau Crimeea. Această mișcare periodică în spațiul pastoral era determinată de o succesiune calendaristică riguroasă.
Toamna, ciobanii din comunitățile mocănești coborau cu oile de pe munte înspre sate și se pregăteau pentru iernat. După o scurtă reîntâlnire cu familia, părăseau vatra satului și plecau din nou la drum. Pentru cei rămași acasă, această perioadă a anului era cea a căderii promoroacei şi a brumelor groase (Brumar, Brumarul Mare, Promorar sau perioada fermentării şi limpezirii vinurilor (Vinicer, Vinar). ”În luna noiembrie se făceau ultimele pregătiri pentru iarnă, se începeau şezătorile şi se intensificau activităţile legate de industria casnică. Sărbătorile populare cuprindeau numeroase obiceiuri, acte şi practici magice care simbolizau îmbătrânirea şi degradarea timpului calendaristic, motiv pentru moartea şi renaşterea lui la sărbătorile de iarnă”, aflăm de la folcloristul Ion Ghinoiu.
Vă invităm să vizitați Muzeul Etnografic Săcele unde puteți afla și alte aspecte din viața de odinioară a mocanilor din Șaptesate.
Foto: Ciobani la stână, Fondul documentar al Muzeului de Etnografie Brașov
#calendarulpastoral #iernatul #transhumanța #mocaniisăceleni #Șaptesate #MuzeulEtnograficSăcele #Transilvania #haișitulamuzeu
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu