Obiectul după restaurare – restaurator: Mihaela Beceanu (Foto: Iosif Vasile Ferencz).
Victor și Vlad la sită (Foto: Iosif Vasile Ferencz).
Obiectul are atașat un bilet (o etichetă) pe care sunt consemnate locul și momentul descoperirii. (Foto: Iosif Vasile Ferencz)
Elementele componente ale căpuitorului pentru nituri. (Desen: Otilia Bocăniciu).
Dornuri descoperite în contexte dacice (după Ioan Glodariu și Eugen Iaroslavschi 1979).
Nituirea manuală astăzi (autor: profesor Tanase Viorel, în V. Tănase, Lăcătușerie generală mecanică, http://www.scribd.com/.../LACATUSERIE-GENERALA-MECANICA, vizualizat în 28.11.2013).
UN EXPONAT DE NERATAT
Muzeul din Deva este una dintre cele mai vechi instituții de profil din țară. A fost înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Sediul central este organizat în jurul palatului Magna Curia, monument istoric care impune prin elemente arhitectonice şi stilistice, renascentiste şi baroce. 
Pe parcursul unei perioade ce depășește un secol, muzeul devean a adunat colecții valoroase, care cuprind artefacte prețioase, monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică și pentru științele naturii. Biblioteca
adăpostește peste 30.000 de volume, iar colectivul
actual al muzeului are atât experiența, cât și maturitatea pentru a desfășura activități la cel mai ridicat nivel profesional.
Începând din luna ianuarie am creat o rubrică lunară
pe pagina noastră în cadrul căreia vă propunem să faceți cunoștință cu 12 artefacte mai puțin cunoscute și să aflați povestea fiecăruia, atât cât a putut să fie descifrată de arheologi. Am ales mediul on-line cu speranța că vom putea să venim în întâmpinarea interesului cât mai multor persoane.
În ultima săptămână a fiecărei luni veți face cunoștință cu un astfel de obiect, iar la începutul anului 2026, vom afla cum poveștile se completează pentru a contura secvențe din viața unei comunități.
Căpuitor de nituri
Cum ați proceda în situația în care ați găsi un obiect vechi, care la o primă vedere pare banal, neimportant
Multe, probabil că cele mai multe dintre artefactele descoperite de arheologi pot să fie descrise în acest fel. Cel puțin așa este situația în momentul descoperirii. Să ne gândim
ca exemplu la fragmentele unor vase din ceramică. Dar dacă le acorzi puțină atenție … situația se schimbă cu totul. Cu cât le analizezi mai profund, cu atât afli mai multe detalii .
Așa s-a întâmplat și cu artefactul pe care îl voi prezenta cu acest prilej. A fost descoperit ,,la sită”, adică în timp ce pământul excavat era cernut printr-o sită pentru a fi recuperate chiar și cele mai mici obiecte, cele care de multe ori nu sunt zărite în săpătură de ochiul ,,format” al arheologului. Trebuie să precizăm că prin cernerea pământului, la Ardeu și în numeroase alte situri au fost recuperate numeroase artefacte, între care unele cu totul deosebite, așa cum vom vedea că este și piesa pe care o vom prezenta.
Primul contact cu obiectul l-au avut cei doi tineri care îndeplineau sarcina: Victor și Vlad. Cei doi au selectat obiectele care au apărut după ce pământul s-a scurs printre ochiurile sitei. Apoi, le-au depozitat în pungi, în funcție de materialul din care sunt confecționate: fier, bronz, os și corn, ceramică sau sticlă. Apoi am venit noi, arheologii și am verificat fiecare obiect, le-am depozitat pe fiecare în parte în câte o pungă și am atașat bilete pe care sunt consemnate datele cu privire la locul și momentul descoperirii. A fost și momentul în care a fost pentru prima oară descris și s-a încercat înțelegerea funcționalității lui. Era evident că avem în față o mică unealtă, sau ustensilă, iar forma trimitea către aceea a unui dorn. Dar studiul și interpretarea lui au urmat în muzeu, pas cu pas, în laboratorul de restaurare, apoi pe masa de lucru și la bibliotecă.
La o primă privire se observă că piesa arheologică este păstrată în întregime. În plus, bavura (sau floarea), vizibilă la unul dintre capete ne arată că exemplarul a fost folosit. Se mai observă că este realizat din fier și are forma unei bare cilindrice. Doar bavura menționată anterior îi modifică forma generală. Nu sunt prea multe de spus în privința descrierii. Aspectul general este acela al unui dorn, de mici dimensiuni (înălțime: 3,23 cm; diametrul tijei: 0,91 cm; diametrul bavurii: 1,38). Însă după restaurare, în capătul opus celui cu bavură s-a putut observa o alveolare, având formă de calotă, cu pereţii subţiaţi de la interior spre extremităţi.În literatura arheologică cu referire la epoca dacică au fost prezentate mai multe dornuri de diferite dimensiuni. Ele au fost descoperite în număr mare în Munţii Orăştiei, dar şi într-o largă serie de aşezări şi cetăţi răspândite într-o arie geografică întinsă. Dimensiunile le sunt cuprinse între 6 şi 20 cm lungime, se caracterizează printr-o morfologie simplă și sunt considerate componente ale instrumentarului fierarilor sau bronzierilor. Însă exemplarul descoperit la Ardeu se distinge prin … dimensiunile mici. Să fi fost oare o jucărie Eu cred că nu putem să luăm în considerare o astfel de ipoteză. Iar misterul 
funcționalității piesei descoperite cred că poate să fie elucidat datorită alveolării practicate în extremitatea tijei. Am remarcat faptul că are formă de calotă, iar acest detaliu mi-a amintit de adolescență, când tatăl meu m-a învățat să unesc cu nituri două bucăți de tablă. Mai târziu, la atelierul de lăcătușerie, în liceu, am repetat experiența. După alți câțiva ani, ,,în câmpul muncii”, la Temocentrala Mintia mi-a prins bine și această deprindere. Iar cunoștințele acumulate s-au dovedit a fi utile și atunci când arheolog fiind, am fost pus în situația să recunosc o unealtă și să disting funcționalitatea ei. Mi-am amintit
, deci că nitul avea deja o extremitate, un ,,cap” gata conturat, iar celălalt urma să fie modelat și să arate la fel. Operațiunea se realiza cu un instrument de mici dimensiuni, care avea la un capăt … o alveolare. Extremitatea încă nemodelată al nitului era suprapusă de alveolarea respectivă, iar mai apoi se lovea cu putere, cu un ciocan, partea opusă a uneltei, unde adeseori se forma bavură. Pentru ca întreaga imagine să fie completă, ar trebui să mai menționăm și că pentru a nu deteriora capătul inițial se folosește un ,,contracăpuitor”, iar pentru apropierea celor două elemente care urmau să fie unite se folosea un ,,trăgător”, care astăzi are formă de bară scurtă, cu un orificiu cilindric la unul dintre capete.
Am remarcat destul de ușor asemănarea piesei descoperite de noi cu o unealtă pentru nituit. De fapt, până în prezent uneltele utilizate pentru nituire în epoca regatului dac nu sunt foarte bine cunoscute. Dacă ciocane, utilizate pentru diferite operaţiuni sunt cunoscute în număr destul de mare, celelalte unelte par să lipsească din instrumentarul fierarilor sau bronzierilor. În ceea ce priveşte ,,contracăpuitorul”, ne putem închipui că el putea să fi fost realizat din lemn. În acest fel el proteja capul iniţial şi era realizat dintr-un material aflat la îndemână, dar care datorită naturii sale perisabile nu s-a păstrat. Operatiunea de apăsare a pieselor, una peste alta, care astăzi se execută cu ,,trăgătorul”, putea, probabil să fi fost efectuată cu un dorn, sau poate tot cu ajutorul unei unelte din lemn. Pentru cea mai importantă etapă a acestui proces tehnologic, aceea de formare a capului de închidere a nitului era nevoie de o unealtă din fier, de un căpuitor. Iar piesa descoperită la Ardeu corespunde descrierii uneltelor folosite pentru nituire, chiar și a celor din ziua de astăzi. Mai mult, dimensiunile sale foarte reduse în comparaţie cu dornurile cunoscute până în prezent (3, 23 cm, în comparaţie cu lungimea de 6 cm a celor mai mici dintre cele cunoscute) pledează pentru o altfel de utilitate. De aceea cred că piesa descoperită la Ardeu este de fapt un căpuitor utilizat în procesul nituirii. 
În ceea ce privește biografia căpuitorului de la Ardeu, descrierea ne-a ajutat să-i remarcăm utilitatea și anumite detalii ale modului în care a fost realizat. Pe baza lor putem să precizăm că exemplarul a fost realizat cu o destinație precisă, de un artizan care a mai realizat astfel de obiecte și care avea experiență. Piesa provine dintr-un atelier, astfel că probabilitatea ca meșterul să își fi realizat unealta de care avea nevoie este foarte mare, prezența ei devenind o dovadă a abilităților personajului respectiv. În acest fel oferim un răspuns la întrebări firești în procesul de cercetare: Cine a realizat obiectul Pentru cine a fost realizat Cine l-a utilizatȘi dacă am găsit atâtea răspunsuri
, cred că este timpul să ne gândim și la artefactele care urmau să aibă componente fixate cu nituri. Ele puteau să fie diverse, însă primul exemplu care îmi vine în minte este cel al plăselelor aplicate pe mânerele cuțitelor. Un fragment de astfel de plăsea, realizată din corn de cerb, frumos decorată, a fost găsită și la Ardeu. Însă varietatea obiectelor care trebuiau să fie unite cu nituri putea să fie foarte mare. 
Cu speranța că v-a plăcut povestea noastră de azi, vă așteptăm cu comentarii și sugestii pentru a îmbunătăți experiența noastrăExpert în bunuri de patrimoniu cultural național mobil
Cercetător consacrat
Dr. Iosif Vasile Ferencz
Secția Arheologie în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
