UN EXPONAT DE NERATAT
Muzeul din Deva este una dintre cele mai vechi instituții de profil din țară. A fost înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Sediul central este organizat în jurul palatului Magna Curia, monument istoric care impune prin elemente arhitectonice şi stilistice, renascentiste şi baroce.
Foto 1: Palatul Magna Curia, sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
(Foto și prelucrare computerizată: Ionuț Codrea).
Pe parcursul unei perioade ce depășește un secol, muzeul devean a adunat colecții valoroase, care cuprind artefacte prețioase, monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică și pentru științele naturii. Biblioteca adăpostește peste 30.000 de volume, iar colectivul actual al muzeului are atât experiența, cât și maturitatea pentru a desfășura activități la cel mai ridicat nivel profesional.
Începând din luna ianuarie am creat o rubrică lunară pe pagina noastră în cadrul căreia vă propunem să faceți cunoștință cu 12 artefacte mai puțin cunoscute și să aflați povestea fiecăruia, atât cât a putut să fie descifrată de arheologi. Am ales mediul on-line cu speranța că vom putea să venim în întâmpinarea interesului cât mai multor persoane.
În ultima săptămână a fiecărei luni veți face cunoștință cu un astfel de obiect, iar la începutul anului 2026, vom afla cum poveștile se completează pentru a contura secvențe din viața unei comunități.
8. Foarfece
Foto 2: Obiectul după restaurare (Restaurator: Mihaela Beceanu) – (Foto: Iosif Vasile Ferencz).
Cercetările la Ardeu sunt încă în plină desfășurare, motiv pentru care apar în continuare obiecte care completează imaginea de ansamblu asupra locuirii întregului sit. În aceeași măsură, ele contribuie cu detalii importante la înțelegerea mai profundă a funcționalității unor construcții sau amenajări. Așa este cazul unui artefact descoperit în anul 2024
(Foto 2). De data aceasta, încă din momentul descoperirii mi-a fost foarte clară funcționalitatea lui. Mai văzusem astfel de obiecte. Este o foarfecă. Însă dimensiunile sale sunt cele care atrag atenția în mod cu totul aparte. Iar prezența sa în inventarul atelierului de fierărie constituie cea mai mare provocare cu privire la interpretare. Răspunsurile au venit și în acest caz prin intermediul bibliotecii, prin studierea bibliografiei.
În cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva funcționează o bibliotecă documentară care a fost organizată încă de la constituirea Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara, în anul 1880. Sursele de îmbogăţire a bibliotecii au fost, în general, donaţiile şi schimbul de publicaţii încă din anul 1881. În prezent biblioteca muzeului devean desfăşoară schimb de publicaţii cu majoritatea muzeelor şi universităţilor din ţară, precum şi cu 74 de instituţii de profil din străinătate (Austria, Belgia, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, spațiul ex-iugoslav, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, S.U.A., Suedia, Ungaria).
Cele peste 32.000 de volume sunt cărţi de specialitate pentru toate perioadele istoriei, ştiinţe auxiliare, cultură, civilizaţie, istoriografie, bibliografii, enciclopedii, dicţionare, istorie locală, minorităţi, biserică şi religie etc. Ele susțin activităţile desfăşurate de personalul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, dar biblioteca documentară este deschisă și cititorilor din exterior în regim de sală de lectură.
Dar ca să știu ce să caut, a trebuit să încep cu descrierea obiectului. Am observat că a fost realizat din fier, prin forjare, dintr-o bară îndoită în forma literei U, lăţită la bază pentru a- i conferi elasticitate (Foto 3). Capetele au fost lățite sub forma unor lame triunghiulare ascuțite la interior. Se păstrează doar o jumătate a obiectului, însă morfologia ustensilelor de acest fel este foarte unitară. Numeroase exemplare descoperite întregi ne ajută să recunoaștem cu multă ușurință chiar și fragmente mai mici.
Dimensiunile păstrate sunt: Lungimea totală: 9,8 mm; Lungimea lamei: 4 cm; Lățimea maximă a lamei: 1,5 cm. Însă extremitatea lamei lipsește, astfel că lungimea totală putea să atingă cca 10,5-11 cm.
Foto 3: Foarfeca de la Ardeu (Foto: Iosif Vasile Ferencz).
Dimensiunile exemplarului de la Ardeu sunt cele care ne atrag atenția în mod deosebit. În Antichitate precum și în perioadele care au urmat, foarfecile erau folosite la tunsul oamenilor, cât şi al oilor, dar erau folosite și pentru alte scopuri. De cele mai multe ori contextul, adică locul exact în care a fost descoperit obiectul, precum și asocierea cu alte obiecte ne ajută să înțelegem funcționalitatea exemplarului respectiv. În cazul nostru este vorba de un atelier de fierărie, unde au fost găsite obiecte de o mare diversitate.
Foto 4: Imagine recentă din timpul cercetărilor atelierului de fierărie de la Ardeu
(Foto: Iosif Vasile Ferencz)
Analogii, adică obiecte de acest fel, sunt deosebit de numeroase în întregul areal european. Morfologia lor este foarte asemănătoare. Dar în ceea ce privește simbolismul foarfecelor este de notat că reprezintă principiul masculin, activ, creativ. Foarfecele îi fac pe oameni mai umani și mai civilizați, creând haine și tăind părul, atât cel uman, cât și cel al animalelor. Ele sunt adesea folosite de femei, pricepute la cusut, în timp ce în principal bărbații tund oile. Dar de multe ori foarfecele sunt conectate la identitatea războinicului. Iar complexele funerare ne ajută să înțelegem mai multe detalii.
În urmă cu 30 de ani, P. Treherne a subliniat rolul înfrumusețării în stabilirea identității războinicilor din epoca bronzului. Ideile sale sunt azi un punct de referință pentru studiul arheologiei corpului, genului și identității în Europa preistorică.
Deși s-a concentrat asupra societăților din epoca bronzului, lucrarea sa a fost adesea citată în discuțiile despre rolul articolelor de toaletă pe spații largi și pentru intervale de timp lungi. Majoritatea obiectelor de înfrumusețare din această perioadă sunt legate de îngrijirea părului, în zona capilară sau facială. Cele mai comune artefacte utilizate în astfel de scopuri, găsite în contexte funerare, sunt foarfecele, briciurile și pensetele.
De-a lungul ultimei părți a preistoriei în Europa, tratamentul părului a avut semnificații diferite. Anumite coafuri puteau fi legate exclusiv de o anumită clasă socială, în timp ce altele puteau fi destinate persoanelor de rang inferior.
Foarfeci apar în Europa la începutul secolului al IV-lea î.Hr. în contexte grecești sau punice, în Peloponez, Magna Graecia, Sicilia sau Sardinia. Ele sunt prezente în morminte feminine. Dimensiunile lor sunt mici, variind între 11 și 13 cm, iar mânerul lor este adeseori mai lung decât lama. Cam în aceeași perioadă, apar foarfece în Europa temperată. Printre cele mai vechi descoperiri se numără cele găsite în mormântul 141 de la Dürrnberg (Salzburg, Austria) sau în mormântul celtic nr. 180 de la Pișcolt (jud. Satu Mare, România). Însă lungimea medie a celor din urmă este între 18 și 23 cm. O altă caracteristică prin care se diferențiază față de cele din zona mediteraneană este aceea că mânerul și lamele sunt aproximativ egale ca dimensiuni. Și în plus, spre deosebire de cele din sudul Europei, foarfecele din mediul celtic se găsesc mai frecvent în mormintele masculine, așezate alături de un brici sau o piatră de ascuțit.
Funcționalitatea lor a fost adesea dezbătută, considerându-se că au fost folosite pentru igiena corporală sau producția unor obiecte textile.
Prin urmare, exemplarul descoperit la Ardeu se aseamănă mai mult cu cele din zona mediteraneană ca formă și dimensiuni. Tot forma și dimensiunile ne îndeamnă să credem că a fost realizat pentru a servi la toaleta părului și a bărbii. În mediul dacic sunt cunoscute și alte foarfece, așa cum sunt cunoscute și alte obiecte asociate cu toaleta și preocupările pentru frumusețe.
Foto 5: Oglindă descoperită la Grădiștea Muncelului și foarfecă de la Costești (După: Liliana Mateescu-Suciu, Gabriela Gheorghiu, Cristian Gazdac, Schimburile comerciale, în „Incursiuni dacice în spațiul virtual”, Cluj-Napoca, 2016).
Revenind la exemplarul descoperit la Ardeu și la semnificația prezenței sale, să ținem cont că provine din ruinele unui atelier și că avem de-a face doar cu un fragment de foarfecă. Aceste indicii ne îndeamnă să luăm în considerare și ipoteza că obiectul a ajuns în acel loc într-o stare fragmentară. Este posibil ca meșterul să fi fost pregătit să realizeze un alt obiect din acel fragment. O asemenea interpretare mi se pare mai plauzibilă, deși aș fi tentat să cred că fragmentul ar fi putut fi folosit și ca obiect de toaletă al meșterului sau al soției sale.
Putem remarca faptul că prin prezența obiectului în inventarul atelierului de la Ardeu avem la dispoziție pentru studiu și interpretare încă o piesă rară, cu un caracter deosebit, special. Să reținem și din acest exemplu că arheologia ne oferă situații în care interpretările cu privire la un obiect pot să fie diferite față de cele emise la prima impresie.
Sperăm că v-a plăcut povestea și vă invităm să ne lăsați comentarii și sugestii.
Cercetător consacrat,
Dr. Iosif Vasile Ferencz,
Secția Arheologie în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐚𝐬𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐭 𝐥𝐚 𝐨𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐭𝐢𝐝𝐢𝐚𝐧
𝐌𝐨𝐝𝐞𝐥𝐚𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐭 𝐚𝐫𝐬, 𝐯𝐚𝐬𝐮𝐥 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐆𝐚̂𝐫𝐥𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞 - 𝐂𝐚̂𝐫𝐧𝐚 (𝐬𝐞𝐜. 𝐗𝐕-𝐗𝐈𝐈 𝐢̂. 𝐇𝐫) 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐧𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐦𝐩𝐨𝐫𝐚𝐧𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐞𝐬𝐜 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐝𝐢𝐚𝐥𝐨𝐠 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐞𝐧𝐢𝐢. Dincolo de timp și forme, aceste obiecte ne amintesc că gestul de a crea și a folosi un obiect – simplu, firesc, uman - rămâne neschimbat. 
𝐕𝐢𝐧𝐨 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 
Ce cană ai alege? Modernă sau veche, de milenii?
Programul de vizitare: 𝐦𝐚𝐫𝐭̦𝐢–𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟗:𝟎𝟎–𝟏𝟕:𝟎𝟎 (ultima intrare 16:15)
𝐂𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚̆ 𝐨 𝐦𝐞𝐭𝐨𝐝𝐚̆ 𝐬̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆ 𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐮𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐨𝐛𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐚̆, 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢, 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐢𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐬𝐞𝐬𝐜 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥, 𝐟𝐢𝐞 𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐬𝐚𝐮 𝐢𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥. 
Această activitate permite muzeografilor, etnologilor, antropologilor și altor specialiști să descopere, să înțeleagă și să conserve elementele de patrimoniu în contextul lor autentic și viu.
𝐏𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 cuprinde toate bunurile culturale tangibile, cu valoare istorică, etnografică, științifică, și care pot fi păstrate în muzeu. În schimb, 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐢𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 include expresiile, practicile, cunoștințele și abilitățile intangibile transmise prin viu grai, din generație în generație și care definesc identitatea culturală a unei comunități.
𝐸𝑡𝑛𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑎 𝑠̦𝑖 𝑒𝑡𝑛𝑜𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑎 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑎𝑛𝑢𝑚𝑒 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑒𝑛 𝑠̦𝑖 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒. 𝐶𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑒𝑛 𝑠𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑛𝑐ℎ𝑒𝑡𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑜𝑏𝑠𝑒𝑟𝑣𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑒, 𝑖𝑎𝑟 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑣𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑎𝑓𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒𝑗𝑎 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑡𝑟𝑖𝑚𝑜𝑛𝑖𝑢.
𝐶𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑖̂𝑛 𝑡𝑒𝑟𝑒𝑛 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑢𝑝𝑢𝑛𝑒 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑒𝑣𝑎𝑙𝑢𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑒𝑟𝑣𝑎𝑟𝑒 / 𝑑𝑒𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙, 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑓𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑠̦𝑖 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐 𝑎𝑙 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙 𝑑𝑜𝑐𝑢𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑒𝑛 𝑖̂𝑛 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑢.
𝐴𝑐ℎ𝑖𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑎 (liberă, forțată, condiționată) 𝑠̦𝑖 𝐷𝑜𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑎 (în care se întocmește un raport juridic bilateral între donator și donatar).
𝐏𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢, muzeografii și cercetătorii pot interpreta corect un obiect în contextul lor original, contribuind la o prezentare autentică și unică în același timp. Totodată, descoperirea și documentarea pot conduce la identificarea și îmbogățirea patrimoniului muzeal, iar informațiile culese sunt esențiale pentru publicarea studiilor științifice, susținând avansarea cunoașterii în domeniu.
𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞 𝐬𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆: Gheorghe Octavian Zamfirescu, „Muzeologie”, București, Editura Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Istorie, 2011.
𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: 𝐝𝐫𝐝. 𝐋𝐢𝐯𝐢𝐮 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐚𝐧𝐮, muzeograf - Secția de Etnografie - 
𝐅𝐨𝐭𝐨: Documentare teren, 27.08.2025, comuna Gogoșu, Dolj.
Este Bielzia coerulans, cunoscut și sub numele de limaxul albastru, un melc fără casă care fascinează prin frumusețea și unicitatea sa. Corpul său albastru-violet poate ajunge până la 10–12 cm lungime, iar stratul de mucus care îl acoperă îi permite să se deplaseze ușor printre frunze, mușchi și vegetație descompusă.
Bielzia coerulans este o specie hermafrodită, depune ouă în solul umed și dezvoltarea sa este lentă. Culoarea albastră intensă devine mai pronunțată odată cu maturizarea și îl ajută să se camufleze în mediul pădurii. Prin mișcările sale, aerisește solul și servește ca indicator al sănătății ecosistemelor montane.
