Foto 1: Vârf de săgeată din corn de cerb descoperit la Ardeu (Foto: Corneliu Beldiman)
Foto 3: Vârfuri de săgeată descoperite în inventarul atelierului de la Ardeu (Desene: Raul Gașpar)
Muzeul din Deva este una dintre cele mai vechi instituții de profil din țară. A fost înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Sediul central este organizat în jurul palatului Magna Curia, monument istoric
care se impune prin elemente arhitectonice, stilistice renascentiste şi baroce. 
Pe parcursul unei perioade ce depășește un secol, muzeul devean a adunat colecții valoroase, care cuprind artefacte prețioase, monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică și pentru științele naturii. Biblioteca
adăpostește peste 30.000 de volume, iar colectivul actual al muzeului are atât experiența, cât și maturitatea necesare pentru a desfășura activități la cel mai ridicat nivel profesional.Începând din această lună, vă propunem să faceți cunoștință cu 
artefacte mai puțin renumite și să aflați povestea fiecăruia, atât cât a putut fi descifrată de arheologi. Am ales mediul on-line cu speranța că vom putea să venim în întâmpinarea interesului cât mai multor persoane.
În ultima săptămână a fiecărei luni, veți face cunoștință cu un astfel obiect, iar la începutul anului 2026, vom afla cum poveștile se completează pentru a contura secvențe din viața unei comunități.
Vârf de săgeată din corn de cerb
Se întâmplă să descoperi uneori obiecte care nu sunt folosite astăzi în viața de zi cu zi. Uneori sunt fragmentare, iar alte ori sunt întregi, în alte situații sunt doar părți componente ale unor ansambluri. În astfel de cazuri este dificil să înțelegi
funcționalitatea lor. Astfel de situații sunt foarte frecvente în arheologie. Dar și astfel de artefacte au povestea lor, iar descifrarea tainelor pe care le păstrează aduce de fiecare dată satisfacții. Însă pentru aceasta este nevoie de lectură, multă lectură, și uneori este nevoie și de experimente. Așa s-a întâmplat și cu obiectul pe care îl vom prezenta cu acest prilej. El a fost descoperit în anul 2009, asemenea artefactului descris în luna februarie și face parte tot din inventarul atelierului despre care am mai vorbit.
La prima vedere
avem de-a face cu o bucată de corn de cerb, cu formă conică, șlefuită și găurită, a cărui vârf s-a rupt din vechime. Nici nu este foarte mare, are lungimea de 5,7 cm și diametrul maxim, la bază, de 1,3 cm. Gaura care a fost practicată în interior are 0,9 cm, cel puțin la margine, pentru că se subțiază treptat. Să mai precizăm că masa piesei este de 6,52 g. De la prima vedere se observă că s-a păstrat foarte bine. Corneliu Beldiman și Diana-Maria Sztancs, specialiști cu multă expertiză în studiul obiectelor din os, corn și alte materii dure animale, examinând cu atenție
piesa, au constatat că la realizarea sa a fost folosită o lamă de cuțit. Aceeași unealtă a fost utilizată deopotrivă pentru cioplirea suprafeței și pentru perforarea pe o adâncime de cca 3 cm. Mai mult, culoarea maronie indică aplicarea unui tratament termic. Adică a fost «călit» în foc
, cum am putea să spunem. 
O altă observație a celor doi specialiști este aceea că nu au putut fi observate urme de utilizare. Acest fapt susține din plin ideea că artefactul a fost realizat chiar în acel loc.Etapa descrierii obiectului și a contextului de descoperire fiind depășite, vom trece la următorul pas, acela al formulării întrebărilor pe baza cărora vom desluși povestea lui. O primă întrebare, firească, este legată de funcționalitate.
Ce este? 
La ce a fost folosit?
Iar răspunsul pe care am putut să îl formulăm, pe baza experienței, a cunoștințelor acumulate și pe baza consultării
cu alți specialiști, a fost că utilitatea obiectului pare să fie aceea de vârf de săgeată. Cu toate că astfel de piese erau de obicei realizate din metal în perioada în care dacii au locuit în zona actualului sat Ardeu.
O altă întrebare tot la fel de relevantă se referă la cine a folosit vârful de săgeată sau mai bine spus pentru cine a fost realizat ținând cont de observația că nu are urme de utilizare Pentru a răspunde, trebuie să ținem cont de locul în care a fost descoperit: în inventarul unui atelier, împreună cu alte obiecte din os și corn, unele aflate în curs de realizare, dar și cu materii prime de același fel. Din această perspectivă este evident că are legătură cu atelierul și cu meșterul care își desfășura activitatea acolo. Despre el am aflat, din povestea prezentată în luna februarie că era și pescar.
Oare să fi fost și vânătorSau a realizat vârful de săgeată pentru a fi folosit de altcineva
Răspunsul
la aceste întrebări este susținut de faptul că în inventarul aceleiași clădiri au fost descoperite și alte zece vârfuri de săgeată realizate din fier sau din bronz. Ele au forme diferite, fapt care ne sugerează că erau folosite în feluri și situații diverse. La o analiză mai atentă remarcăm că avem de-a face cu ,,muniție” adaptată pentru variate tipuri de vânat. Și pentru că toate sunt descoperite în același loc, unde sunt prezente și numeroase oase de animale sălbatice, credem că nu este dificil să ne închipuim că meșterul nu era numai pescar
, ci și vânător
.
Odată formulate aceste răspunsuri, va trebui să mergem mai departe cu interpretarea și să răspundem la o altă întrebare:
La ce și cum era folosită piesaPentru aceasta colegul și prietenul nostru, dr. Marius Barbu, a gândit un experiment arheologic. El a realizat un vârf de săgeată din corn de cerb, cu aceeași tehnologie ca în Antichitate și cu aceleași dimensiuni ca și piesa originală. În același timp, a realizat și un vârf de săgeată din fier cu forma și dimensiunile unuia dintre cele aflate în același context arheologic, de la Ardeu. 
Amândouă au fost montate pe tije din lemn cu aceeași lungime, iar mai apoi a realizat teste de tragere într-o țintă din polistiren cu grosimea de 10 cm, cu un arc reflex de putere medie. Distanța de tragere a fost constantă, de la 25-30 de metri, fiecare dintre cele două săgeţi fiind propulsată de câte 5 ori. Pentru a crea o constantă de întindere a corzii arcului, tijele săgeților au fost măsurate şi marcate la aceeaşi distanţă.S-a constatat că săgeata cu vârf din fier a penetrat ţinta pe lungimi de 19-20 cm, în timp ce săgeata cu vârf conic din corn a penetrat ţinta pe lungimi de 16-17 cm, producând însă orificii mai largi. Rezultatele testelor au dovedit capacitatea celor două proiectile de a penetra o țintă și de a provoca răni profunde. 
În cazul unui vânat sălbatic
, ambele săgeți ar fi cauzat sângerarea animalului, dar vârful săgeții din corn ar fi produs o rană mai mare și probabil o sângerare mai abundentă. Acest lucru ar fi scurtat traseul pe care animalul l-ar fi parcurs din momentul în care a fost lovit până când a căzut epuizat. Trebuie remarcat faptul că pentru un vânător călare
, distanța parcursă de animalul rănit ar fi putut să nu conteze. De aceea putem să presupunem că vânătorul căruia îi era destinată săgeata nu folosea calul sau că tipul de vânat vizat de o astfel de muniție era găsit în locuri în care se ajungea mai greu călare. Ajunși cu analiza noastră spre final, va trebui, așa cum ne-am obișnuit, să formulăm câteva concluzii. Să remarcăm și faptul că fie că este vorba de o sursă de hrană sau de materii prime, vânătoarea este una dintre ocupațiile atestate indirect de descoperirile arheologice ale dacilor. Pentru vânătoare sau exclusiv pentru astfel de activități au fost folosite diverse tipuri de arme, între care vârfurile de săgeți ocupă un rol important.
Studiile paleofaunistice au condus la identificarea a numeroase oase 
de animale sălbatice. Carnea, coarnele sau blana animalelor sălbatice au reprezentat motivații importante pentru vânători. Poate că vânătoarea a avut ca prim scop diversificarea sursei de hrană, dar trebuie să fi fost și o sursă de materii prime pentru diverse meșteșuguri. Pentru multe populații antice, animalele vânate erau considerate trofee, dovezi ale măiestriei vânătorului. 
De multe ori, diferite părți ale corpului animalului au fost transformate în amulete pentru a-l proteja pe cel care le purta împotriva forțelor malefice
ale vieții sălbatice sau vrăji
. Un exemplu este dat în Enciclopedia cunoștințelor din Antichitate: „... Persoanele care poartă un dinte de căprioară sau care și-au frecat corpul cu măduvă de cerb sau de căprioară vor respinge cu siguranță atacurile tuturor șerpilor.” (Plinius 28. 42). Vânătoarea
a reprezentat și reprezintă și astăzi una dintre activitățile în care este implicat omul. Obiectul prezentat cu acest prilej ne deschide o perspectivă inedită pentru a înțelege aspecte particulare ale acestei îndeletniciri în Dacia, înainte de cucerirea romană.Cu speranța că v-a plăcut și această poveste arheologică, vă așteptăm cu sugestii
și comentarii
pentru a putea să îmbunătățim experiența noastră
!
Sursa informațiilor Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
