joi, 4 iunie 2026

Expoziția „Mircea cel Bătrân și urmașii. O istorie a puterii”

 







Mircea cel Bătrân și urmașii. O istorie a puterii” – Expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie Târgoviște


Perioadă de vizitare: 5 iunie - 30 septembrie 2026

Muzeul de Istorie Târgoviște, Calea Domnească, nr. 189


Expoziția „Mircea cel Bătrân și urmașii. O istorie a puterii” prezintă aspecte ale evoluției politice, militare, economice și culturale a Țării Românești la cumpăna secolele XIV-XV. Vizitatorii pot descoperi aspecte ale vieții cotidiene din cele două capitale, Argeș și Târgoviște, la care se adaugă tezaure monetare, arme, dar și obiecte de podoabă descoperite la Gogoșu (jud. Mehedinți), Olteni (jud. Teleorman), Curtea de Argeș (jud. Argeș), Retevoiești (jud. Argeș), Cetățeni (jud. Argeș) și Târgoviște. 


În privința armelor, acestea provin, în mare parte, din județul Argeș, de la Podu Dâmboviței, Cetățeni, Cetatea Poienari, Șerbănești și Vlădești, la care se adaugă o spadă occidentală din secolul al XV-lea, descoperită în zona Bucureștiului. 


În ceea ce privește masa monetară, remarcăm prezentarea unui fragment din tezaurul otoman de la Budești (jud. Vâlcea), precum și a unor exemplare mai rare, așa cum sunt ducatul de la Vlad I și cel cu efigie emis de Mihail I. De asemenea, menționăm prezența pisaniilor cetăților Turnu (Măgurele), atestând refacerea cetății după dezastrul cruciat de la Nicopole, și cea a cetății Dârstăr (Silistra), confirmând recucerirea acesteia de către Mircea. 


Încheiem prezentarea sintetică a expoziției cu placa armorială atribuită lui Vlad Dracul, încastrată în turnul-clopotniță al mitropoliei de la Argeș. Dincolo de ordinul cavaleresc (Ordinul Dragonului), această placă transmite mesajul propriei identități heraldice, lăsând explicațiile asupra simbolisticii sale în seama istoriografiei.


Curator: Irina Cîrstina, muzeograf, Complexul Național Curtea Domnească Târgoviște


Organizator:
Complexul Muzeal Curtea Domnească, Tîrgoviște


Parteneri:
Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Municipiului București
Muzeul Municipal Curtea de Argeș
Consiliul Județean Dâmbovița

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu