Se deschide expoziția „Dunărea, fluviul care a modelat o lume”
Marți, 17 februarie 2026, ora 13:00, va avea loc vernisajul expoziției „Dunărea, fluviul care a modelat o lume. Teritorii romane între Porțile de Fier și Marea Neagră”, la Muzeul Național de Istorie a României (Holul Central, aripa Franceză).
Realizată de MNIR în parteneriat cu opt instituții muzeale din țară, expoziția propune o lectură actualizată a Dunării romane – nu doar frontieră a Imperiului, ci un spațiu care a modelat peisaje, comunități și istorii.
Pornind de la albumul Limesul dunărean din România,
expoziția aduce în prim-plan piese arheologice rezultate din cercetări recente, reinterpretări și proiecte interdisciplinare desfășurate în siturile dunărene. Artefactele sunt prezentate în contextul lor istoric, funcțional și peisagistic, oferind o perspectivă coerentă asupra sectorului dintre Porțile de Fier și Marea Neagră.
Fotografia ambientală și documentară completează discursul științific, iar traseul expozițional urmează cursul Dunării, de la vest la est. Parcursul valorifică spații ale MNIR redeschise publicului, integrând detaliile arhitectonice ale clădirii într-o narațiune despre continuitate și redescoperire.
Ne-ar face o reală plăcere să ne fiți alături la acest moment important. Vă așteptăm să vizitați expoziția până în toamna anului 2026, participând și la evenimentele asociate acesteia.
Detalii:
https://www.mnir.ro/deschiderea-expozitiei-dunarea.../
#MNIR #ars2archaeo #united4heritage
Sursa informațiilor Ovidiu Țentea.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu