Istoricul roman L. Annaeus Florus, care a trăit și a scris pe vremea împăraților Traian și Hadrian, menționa faptul că „dacii trăiesc aninați de munți”. „De acolo – continuă istoricul latin – …obișnuiau să coboare și să pustiască ținuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, înghețată de ger, își unea malurile”. Cetățile dacice din sud-vestul Transilvaniei, cu fortificațiile lor impresionante, realizate uneori din lemn și pământ, alteori din blocuri de calcar fasonate, evocă imaginea lăsată posterității de către Florus. Acest clișeu care s-a impus în conștiința romanilor, fiind prezent atât la istoricii vremii, cât și la poeți, s-a datorat unei situații reale, care a făcut impresie în spațiul mediteraneean tocmai pentru că cetățile și așezările dacilor erau situate în munți, spre deosebire de orașele romane care populau văile și câmpiile.
Dar cine au fost cei care au ridicat aceste cetăți? Cum au dobândit ei o asemenea putere și faimă încât au ajuns să fie temuți chiar și de romani, după cum ne spune istoricul și geograful grec Strabon? Care a fost legătura dintre protagoniștii acestei povești, simpli muritori pe aceste meleaguri, cu zeii? Arheologia ne oferă o serie de răspunsuri la aceste întrebări. Expoziția de față explorează, cu argumentele celor care scot la iveală din pământ istoria veche a dacilor, tocmai aceste aspecte derulate în timp de pe la anul 150 a. Chr. și până la cucerirea romană a Daciei.
Expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria a trei cetăți dacice emblematice din sud-vestul Transilvaniei: Cugir, Căpâlna și Piatra Craivii. Aceste fortificații reprezintă repere fundamentale pentru înțelegerea evoluției societății dacice din spațiul intracarpatic și constituie dovada vie a creșterii puterii dacilor din vremea lui Burebista.
În ultima jumătate de veac, arheologii au scos la lumină mormintele celor care au ridicat și au stăpânit aceste cetăți. Ele aparțin unei aristocrații care și-a afișat identitatea războinică prin panoplii de arme complexe (spade, lănci, pumnale curbe de tip sica, scuturi, cămăși de zale și coifuri), dar și printr-o imagine ecvestră. Acești războinici ne sunt înfățișați călare, iar în morminte sunt depuse frecvent zăbalele cailor care le demonstrau noblețea, statutul social. Probabil că cel mai fastuos dintre aceste morminte este cel descoperit la Cugir, în imediata apropiere a fortificației cetății pe care nobilul defunct a stăpânit-o. Expoziția de față readuce la viață personalitatea aristocratului războinic, incinerat și înmormântat într-un car ceremonial, împreună cu caii săi, cu ornamentele de bronz și aur ale harnașamentului și cu întregul echipament de luptă. Mormântul respectiv, descoperit în anul 1979 dar expus acum pentru prima dată în integralitatea lui, deschide o fereastră spre spiritualitatea și credințele dacilor și, mai ales, spre modul în care acești muritori de vază ajungeau, după moarte, eroi și în felul acesta comunicau direct cu zeii nemuritori.
Tezaurul de plăci de argint de la Lupu (jud. Alba), expus de asemenea în întregime pentru prima dată la București, ne înfățișează modul în care marii războinici erau investiți cu puterea. Reprezentările de pe plăcile respective ne prezintă o lume în care cerul era dominat de vulturii divini în confruntarea lor cu forțele subpământene, o lume în care aristocrații erau vegheați și investiți cu puterea divină de către preotesele unei zeițe a naturii sălbatice, o stăpână a animalelor a cărei imagine o întâlnim încă din cea mai adâncă preistorie, din stepele euro-asiatice până în bazinul mediteraneean.
Revenind la cetățile de la Cugir, Căpâlna și Piatra Craivii, vizitatorii expoziției vor avea ocazia să se întâlnească cu secvențe ale vieții cotidiene din aceste importante centre de putere în care rezidau și pe care le stăpâneau războinicii evocați la început. Atelierele meșteșugărești, fierăriile, instrumentarul orfevrierilor, stilul de consum al hranei ilustrat de seturi de vase de mâncat și de băut, jocurile mai mult sau mai puțin cazone, importurile din aria mediteraneeană și moneda grecească sau romană care atestă conexiunile comunităților dacice cu zone îndepărtate, toate acestea nu fac decât să reînvie ceva din cotidianul epocii și să ilustreze o dată în plus puterea, prestigiul și autoritatea aristocrației războinice a dacilor.
Viața înfloritoare a acestor cetăți a încetat la începutul sec. II p. Chr. în urma cuceririi Daciei de către romani, iar războaiele lui Traian sunt foarte bine ilustrate pe Columnă. Arheologia însă ne oferă la rândul ei o imagine mai nuanțată. Castrele de marș din munți ne indică traseele urmate de romani, iar unele dintre ele sunt strâns legate de asediile romane de la cetățile de la Cugir, Căpâlna și Piatra Craivii. Luptele au fost crâncene, iar uneori trupele romane au suferit pierderi semnificative. O descoperire recentă de lângă cetatea de la Cugir ne sugerează faptul că o trupă romană a pierit într-o ambuscadă a dacilor. Piesele de echipament militar roman, mai ales coifurile tipice cu calota ranforsată de bare de fier dispuse în cruce, vor fi expuse de asemenea în premieră în expoziția de față.
Cucerirea și distrugerea cetăților dacice pune punct unei povestiri care a durat două secole și jumătate, dar, totodată, se deschide o nouă filă de istorie, cea a Daciei romane, nu mai puțin spectaculoasă. Aceasta însă va fi urmărită într-un alt episod, într-o altă expoziție organizată cândva de muzeul nostru.
Aurel Rustoiu, Sorin Cleșiu
Sursa informațiilor Muzeul Municipiului București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu