marți, 3 octombrie 2023

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „VASILE PÂRVAN” 5-6 octombrie 2023

 



SIMPOZIONUL NAȚIONAL „VASILE PÂRVAN”
5-6 octombrie 2023


Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhivele Naționale Bacău, organizează în perioada 5-6 octombrie 2023, Simpozionul Național „Vasile Pârvan” (SNVP), manifestare culturală de tradiție aflată sub patronajul spiritual al celui care a fost „părintele arheologiei românești”, marele savant român născut pe meleaguri băcăuane, academicianul căruia îi datorăm implementarea la nivel național a primului plan coerent de cercetare arheologică la nivel național. În plus, ediția din acest an se află și sub semnul aniversar al celor 615 ani de la emiterea celui mai vechi document intern care atestă existența localității Bacău.
Ca de fiecare dată, Simpozionul Național „Vasile Pârvan” va pune la dispoziția participanților cadrul ideal de dezbatere și de dialog între generații, la această manifestare fiind prezenți cercetători cu o carieră recunoscută în domeniu, precum și tineri aflați la început de drum, care vor face cunoscute publicului rezultatele celor mai recente cercetări științifice desfășurate; comunicările științifice sunt repartizate pe secțiuni (I-IV), după cum urmează: Arheologie, Istorie, Personalități-Muzeografie-Monumente-Medalistică, Arhivistică.
Simpozionul va debuta joi, 05 octombrie 2023, orele 11,00, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, din str. 9 Mai, nr. 7. Programul va avea în deschidere Conferința științifică „Un enciclopedist latin – Plinius cel Bătrân. La 2000 de ani de la naștere”, susținută de prof.univ.dr. Nelu Zugravu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Istorie.
Conferința va fi urmată de lansarea anuarului Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău - „Carpica”, vol. LII, 2023, prezentat de dr. Lăcrămioara Stratulat, director general adjunct al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Anuarul debutează cu un capitol In memoriam prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu, dedicat eminentului arheolog, istoric și profesor care ne-a părăsit în data de 18 iunie 2023, un apropiat colaborator al instituției organizatoare. Va urma lansarea anuarului Arhivelor Naționale Bacău - „Acta Bacoviensia”, nr. XVIII, 2023, prezentată de prof. Vilică Munteanu.
Programul SNVP mai cuprinde vernisarea unui număr de trei expoziții temporare – o expoziție de arheologie-etnografie și două expoziții de foto-documente; prima dintre acestea, intitulată „Târgurile medievale Bacău și Trotuș (615 ani de la emiterea documentului din 6 octombrie 1408)”, este un omagiu adus unor mari personalități ale științei istorice băcăuane: prof. Iulian Antonescu, autorul primelor campanii de săpături arheologice de la Curtea Domnească Bacău, și, nu în ultimul rând, prof. dr. Alexandru Artimon, unul dintre cei mai prolifici arheologi români cu expertiză în sfera civilizației urbane medievale din regiunea Moldovei. Prezentată de dr. Lăcrămioara-Elena Istina, expoziția aduce în atenția publicului descoperirile arheologice de la Curtea Domnească Bacău și Târgu Trotuș. De asemenea, sunt prezente în expoziție și piese etnografice de pe valea Trotușului. În cadrul manifestării, se vor vernisa și expozițiile foto-documentare: „Un sat și o sută de ani: Nicolae Bălcescu – Bacău, 1923-2023” (prezintă Iulian Bucur) și „Fotografii din dronă pe proiectul Centurii București Nord, Lot 2 (prezintă dr. Dănuț Prisecaru).
Programul va continua cu susținerea comunicărilor specialiştilor prezenţi la eveniment, pe secțiuni. La realizarea simpozionului au colaborat Asociaţia Arhiviştilor din România – Filiala Bacău şi Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu” Bacău.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu