sâmbătă, 21 octombrie 2023

Șezătoare la muzeu

 

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor” organizează o nouă Șezătoare la muzeu, activitate care se înscrie în proiectul de revitalizare a cămășii vechi românești ce se purta pe meleagurile crișene și la care invităm publicul interesat să participe.
𝐴𝑡𝑒𝑙𝑖𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑠𝑒 𝑣𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑓𝑎̆𝑠̦𝑢𝑟𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 9 𝑛𝑜𝑖𝑒𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒 2023 – 24 𝑖𝑢𝑛𝑖𝑒 2024 𝑠̦𝑖 𝑣𝑎 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑙𝑜𝑐 𝑐𝑢 𝑓𝑟𝑒𝑐𝑣𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑙𝑢𝑛𝑎𝑟𝑎̆, 𝑙𝑎 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑇̦𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝐶𝑟𝑖𝑠̦𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 (𝑆𝑡𝑟. 𝐴𝑟𝑚𝑎𝑡𝑒𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑛𝑟.1/𝐴), 𝑖𝑎𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖𝑟𝑒 𝑣𝑎 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑙𝑜𝑐 𝑖̂𝑛 9 𝑛𝑜𝑖𝑒𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒, 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑜𝑟𝑎 18.00, 𝑖̂𝑛 𝑆𝑎𝑙𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑒𝑑𝑎𝑔𝑜𝑔𝑖𝑒 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑎𝑙𝑎̆.
Dacă pentru primul an am adus în atenția dumneavoastră spătoiul românesc răspândit îndeosebi în satele din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa, de la poalele Munților Bihorului și versantul sudic al Munților Pădurea Craiului, unde s-a păstrat cel mai conservator port bihorean, până spre mijlocul secolului XX, în al doilea an vă propunem să ne oprim în câteva sate de pe valea Crișului Repede. Pornind de la imagini vechi din 1885, aducem în fața publicului spăcele cu croi și ornamentică similară cu acestea dorindu-ne să creăm un dialog între vestimentația purtată la finalul secolului XIX, piese din colecția muzeală și noile spăcele pe care orice bihoreancă să le poarte cu conștiința valorii și vechimii modelului.
Caracteristic pentru cămașa femeiască de pe Crișul Repede de la sfârșitului secolului XIX a fost croiul drept (croiul poncho) din 1,5 sau 2 lați de pânză, netăiați la umăr și cu gura cămășii la spate - la cele mai vechi și în față la cele mai noi -, cu mâneca prinsă din umăr. Piesele sunt datate între 1880 și 1930 și au fost achiziționate din Vadu Crișului, Șuncuiuș, Bălnaca-Groși, Cacuciul vechi, Lugașu de sus, la sfârșitul anilor ’60 - începutul anilor ’70.
Propunem și două modele de cămăși bărbătești din satele Beznea și Călățea (Aștileu), ce datează din prima jumătate a secolului XX.
Motivele ornamentale sunt realizate cu diverse tehnici de broderie: închingătură, cusături cu puncte înnodate – îngurzătură, broderie plină – trăsurește, bătucitură, miezește, cusătură crucește sau brânelește, tăieturi și împunsături – ciur, ochi întorși, șabac, ajur.
Astfel, vom reînvia croiul și tehnicile de ornamentare ale vechilor cămăși de pe valea Crișului Repede.
Vom învăța să ne confecționăm propria cămașă de Bihor și să o decorăm folosind tehnicile de ornamentare de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, având posibilitatea de a ne inspira direct de la piese etnografice aflate în patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor.
Și, pentru că e o ȘEZĂTOARE, vom lucra împreună, ca pe vremuri, și ne vom familiariza cu datinile și obiceiurile zonei noastre.
Inițiatoarea acestei Șezători este dr. Simona Bala, muzeograf, Secția de Etnografie, iar îndrumarea practică, concretă va fi asigurată prin amabilitatea doamnei doctor Florina Berte, care știe „să împungă” frumos și cu acul medical și cu acul de cusut și brodat.
Taxa de participare: 20 lei /an, reprezentând înscrierea în Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, iar pentru membrii asociației intrarea este gratuită.
Materialele vor fi asigurate de participanți.
Vă așteptăm cu drag!

 

Sursa informațiilor Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu