sâmbătă, 7 octombrie 2023

Amforă de mari dimensiuni, pseudo-atenaică

 

#ObiectulLunii la #MMB

𝗗𝗼𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝗕𝗲𝗹𝗱𝗶𝗺𝗮𝗻 – 𝗮𝗺𝗳𝗼𝗿𝗮 𝗽𝗮𝗻𝗮𝘁𝗲𝗻𝗮𝗶𝗰𝗮̆


Una dintre cele mai deosebite piese din Donația Beldiman – colecția Nicolae (Nicholaus) Mișu (1893-1973) este amfora de mari dimensiuni, pseudo-atenaică. Amforele panatenaice conțineau uleiul de măsline sacru provenit din dumbrava zeiței Atena din Akademia, oferit ca premii în cadrul Jocurilor cu același nume.
Primele astfel de vase și numeroase exemplare mai târzii includ pe una dintre laturi o imagine a zeiței Atena Promachos, iar pe cealaltă o scenă cu unul dintre sporturile practicate în cadrul competițiilor și pentru care se acorda premiul. Evenimentele organizate nu erau doar de natură sportivă, ci includeau și competiții muzicale și literare când se recitau operele lui Homer, Pindar și Hesiod.
Competițiile sportive aveau loc în stadion și includeau alergarea, pentatlonul, luptele, boxul și panckration (stil de luptă ce combina boxul cu luptele). Evenimentele ecvestre erau cursa de care cu doi cai, cursele de cai și aruncarea suliței călare.
Amfora din Donația Beldiman este acoperită cu firnis negru și două registre centrale roșii decorate cu figuri negre. În primul registru este reprezentată o scenă de luptă, panckration, cu doi luptători flancați de doi arbitri.
Cel de-al doilea registru conține imaginea centrală a eroului mitologic Hercule, purtând blana leului din Nemeea, scut și măciucă. Eroul este flancat de două personaje feminine, probabil personificări ale Viciului (Kakia) și Virtuții (Arete), urmând parabola lui Xenofon (Memorabilia 2.1.21–34).
Prezența lui Hercule pe un astfel de vas se explică prin mitologia din jurul semizeului, puterea supranaturală cu care a fost dăruit și cele 12 munci remarcabile care l-au transformat în unul dintre cele mai cunoscute și populare personaje din antichitate.
Scena redată reprezintă o parabolă pentru competițiile panathenaice, pentru momentele de răscruce când alegerea căii virtuții în detrimentul unei vieți dedicate plăcerii și viciului conduce la succes și victorie. Forma vasului și iconografia aleasă pe amforă sugerează o datare a vasului în secolul al IV-lea a. Chr.
Dr. Alina Streinu, șef Birou Istorie Veche și Medievală
* Expoziția „Donația Ioana și Alexandru Beldiman: Colecția Nicolae (Nicholaus) Mișu și Fondul Familiei Beldiman” poate fi vizitată la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2) până pe data de 29 octombrie 2023.

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu