joi, 3 noiembrie 2022

Premiera filmului documentar „Fantomele din Lista Monumentelor Istorice Timiș”

 


În 2022, conform Listei Monumentelor Istorice din anul 2015, ultimul act oficial în domeniu, în județul Timiș sunt 340 de obiective clasate. 43 dintre acestea sunt case din mediul rural, amplasate pe tot cuprinsul județului Timiș. Nu ne referim aici la conace, castele sau palate, ci la case de locuit individuale, simple exemple ale locuirii istorice din regiune.
Din experiența echipei de proiect, acumulată prin vizite în mediul rural, multe dintre aceste 43 de monumente istorice au fost alterate masiv, pierzându-se în mare parte substanța istorică. Mai grav, unele dintre ele nu mai există deloc. Poate cel mai trist este exemplul celei mai vechi case clasate în Timiș, care, în realitate, a dispărut acum trei decenii.
Se ridică astfel o serie de întrebări, printre care: câte din aceste case clasate se mai păstrează astăzi și câte mai sunt relevante din punct de vedere istoric? De ce se „rostogolesc”, listă după listă, imobile care nu mai există de decenii bune? Cine este responsabil de gestiunea, comunicarea și promovarea lor ? Sunt proprietarii sau reprezentanții UAT-urilor de care acestea aparțin conștienți de patrimoniul pe care îl au atât de aproape de ei a?
Vom încerca să găsim împreună răspunsuri la aceste întrebări, marți, 15 noiembrie 2022. De la ora 19 va avea loc premiera filmului documentar realizat în cadrul proiectului, urmat de o sesiune de Q&A sub forma unui dialog alături de publicul larg, specialiști din domeniul cercetării și protejării patrimoniului construit, ONG-uri și instituțiile statului. Tema serii este starea generală în care se află patrimoniul construit din România astăzi, cu accent pe starea caselor de locuit din mediul rural din județul Timiș.
Agenda evenimentului:
ora 19:00 - premiera documentarului „Fantomele din Lista Monumentelor Istorice Timiș”ora 20:00 - sesiune Q&A alături de invitați
→ Fantomele din Lista Monumentelor Istorice Timiș este un proiect al Asociației Prin Banat, susținut de Ordinul Arhitecților din România, din timbrul de arhitectură.
Parteneri: Institutul Național al Patrimoniului, Ordinul Arhitecților din România - Filiala Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș
------------
→ Despre Asociația Prin Banat
Asociația Prin Banat este o organizație neguvernamentală, non-profit, ce are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric. Printre obiectivele asociației se numără identificarea, inventarierea, documentarea și promovarea obiectivelor din cadrul patrimoniului cultural-istoric, natural și imaterial, atragerea atenției și conștientizarea în rândul comunităților asupra stării de degradare a patrimoniului cultural-istoric, încurajarea acțiunilor de cooperare culturală.

 

Sursa informațiilor Fantomele din Lista Monumentelor Istorice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu