Conferinţa Internațională
Muzeul și Cercetarea Ştiinţifică
Ediția a XXVIII-a,
la Muzeul Olteniei
Înperioada 16-18 septembrie 2021, Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează a XXVIII-a ediție a Conferinţei Internaționale Muzeul și Cercetarea Ştiinţifică.
Deschiderea Conferinței va avea loc joi – 16 septembrie, ora 10:00, în sala de ședințe nr. 1 a Consiliului Județean Dolj.
Conferința se înscrie într-una din funcțiile importante ale muzeului, aceea de cercetare științifică a patrimoniului natural și cultural universal și este o manifestare științifică emblematic pentru instituția noastră, organizată anual pe parcursul ultimelor aproape trei decenii, cei 80 de participanți fiind specialiști din toate domeniile biologiei (cercetători renumiți din cadrul multor institute de cercetări biologice, cadre universitare și muzeografi), din țară și străinătate.
În acest context, amintim participarea unor reprezentanți din cadrul unor prestigioase instituții de profil, precum: Institutul Zoologic din Chișinău (Republica Moldova), Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie din cadrul Academiei de Științe din Republica Moldova, Universitateadin Sopron – Ungaria, Universitatea Tebessa (Algeria), ȘcoalaNațională Veterinară din El Alia (Algeria), Institutul Național de Geologie din România, Universitatea Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca), Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa“, Universitatea “A.I. Cuza” Iași, Universitatea București- Facultatea de Biologie, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu“ București, Universitatea din Oradea – Facultatea de Informatică și Științe – Departamentul Biologie, Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Plantelor din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.
De asemenea, alături de Muzeul Olteniei, la manifestare, va fi și Facultatea de Horticultură (Departamentul Biologie), din cadrul Universității Craiova și Centrul Județean pentru Protecția Naturii, Turism și Dezvoltare Rurală Dolj.
Studiile științifice prezentate în cadrul Conferinței sunt, în general, rezultatul unei îndelungi cercetări a micro- și macro-organismelor din diverse ecosisteme sau sunt rodul analizei unor fenomene geologice și climatic petrecute în diverse bioregiuni, context în care menționăm titluri de interes pentru public precum: “Aspecte ale biodiversității ornitofaunei în perioada migrației în lacurile de acumulare Buhu și-Bacău – Berești (România)”, “Diversitatea și ecologia fluturilor în Regiunea Tebessa - Algeria”, “Rolul cercetărilor recente, sistematice și taxonomice ale mamiferelor, înstabilirea, strategiilor naționale de conservare a biodiversității în România”, “Noi sedimente cu microvertebrate continentale cretacicterminale de la Oarda de Jos (jud. Alba, România)”.
Expunerea lucrărilor va începe în Plenum, între orele 11:15 și 13:00 și va continua pe secțiuni (Geologie, Biologievegetală, Biologieanimală, Ecologie și Protecția mediului) la sediul Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei din str. Popa Șapcă, nr.8, începând cu ora 15:00, până la ora 19:30.
Toate lucrările care vor fi susținute au primit girul unui colegiu științific reprezentat de personalități academice din țară și străinătate și vor fi tipărite în anuarul “Oltenia. Studii și Comunicări. Științele Naturii”, ajuns la cel de-al XXXVII-lea număr. Menționăm că, începând din anul 2008, revista este indexată de către CNCSIS, în categoria B și este inclusă în diferite baze de date internaționale (ex. Thomson- Reuters, EBSCO ș.a.).
Concluziile comunicărilor științifice prezentate vor fi dezbătute la sediul Secției de Științele Naturii, în cadrul unor mese rotunde, sâmbătă, 18 septembrie, înainte de încheierea manifestării.
Programul conferinței împreună cu alte materiale (Postere, volumul de rezumate al Conferinței/Book of Abstracts, II), pot fi accesate pe site-ul conferintei: http://www.sesiuneinternationalamuzeulolteniei.ro/.
Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu