Un inel de logofăt din Țara Românească
Un inel sigilar din secolul al XVI-lea, aflat astăzi în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, ne deschide o mică fereastră spre lumea elitei medievale din Țara Românească.
Piesa a fost descoperită în aprilie 2014, într-o zonă împădurită din județul Giurgiu, și impresionează prin masivitate, decor și inscripție. Inelul este realizat din argint, are un chaton înalt, de formă octogonală, și este decorat cu frunze de acant stilizate, gravate, spațiul liber dintre ele fiind umplut cu niello.
În centrul său, piesa păstrează o intalie antică romană din carneol, refolosită în epoca medievală, pe care este gravată o divinitate, posibil Mercur/Hermes sau Apollo. Refolosirea gemelor antice în bijuterii medievale este asociată în Europa occidentală cu interesul crescut pentru Antichitate încă din secolul al XII-lea, iar în secolele XV-XVI fenomenul se leagă și de gustul renascentist pentru lumea greco-romană. În Țara Românească, asemenea piese apar mai ales în contexte legate de elite: boieri, dregători sau persoane cu statut social ridicat.
Un detaliu deosebit de important și care conferă o valoare istorică deosebită acestei piese, este inscripția cu caractere chirilice, care indică numele proprietarului: „Acest inel îi aparține Logofătului Nicolae”. Deși identificarea exactă a acestuia nu poate fi stabilită cu certitudine, mai multe documente de secol XVI, menționează acest nume asociat titulaturii de logofăt, care este una dintre cele mai importante funcții din cadrul cancelariei domnești. În Țara Românească, logofătul se ocupa de acte, hrisoave, zapise, corespondență și, în funcție de rang, putea avea legătură cu păstrarea sau folosirea sigiliului domnesc.
Acest inel nu era doar un obiect de podoabă, arată că proprietarul nu era o persoană oarecare, ci un om cu funcție administrativă, alfabetizat, implicat în mediul oficial al domniei. De aceea, inelul sigilar cu numele și titlul lui funcționa nu doar ca bijuterie, ci și ca semn de identitate, autoritate și statut social.
Sursa informațiilor Muzeul Național de Istorie a României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu