marți, 18 iunie 2024

O lume în miniatură. Despre lucrurile mici ale civilizației Cucuteni

 

Muzeul Județean Botoșani este partener în cadrul organizării expoziției „O lume în miniatură. Despre lucrurile mici ale civilizației Cucuteni”, care va fi deschisă miercuri, 19 iunie 2024, ora 13.30, la Palatul Culturii din Iași - Complexul Muzeal Național „Moldova" , alături de Academia Română, Filiala Iași – Institutul de Arheologie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Istorie și Geografie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Istorie și Centrul Arheoinvest, aniversând, în același timp, 140 de ani de la descoperirea unei civilizații uimitoare-Cultura Cucuteni.
Vă invităm să vizitați expoziția care cuprinde piese din Colecția Arheologie a Muzeului Județean Botoșani, precum și din alte colecții valoroase, accentul fiind pus pe diversiteatea reprezentărilor de obiecte miniaturale rezultate din descoperiri arheologice. Prezența pieselor miniaturale constituie o constantă în descoperirile arheologice din toate siturile parținând Culturii Cucuteni. Expoziția reunește obiecte descoperite în stațiuni emblematice ale civilizației Cucuteni, precum cele de la Isaiia – Balta Popii, Cucuteni – Cetățuie, Scânteia – Dealul Bodești, Ruginoasa – Dealul Drăghici, Hoisești – La Pod (jud. Iași), Trușești – Țuguieta, Drăgușeni – Ostrov, Vorniceni – Pod Ibăneasa (jud. Botoșani), Fetești – La Schit (jud. Suceava).
Expoziția va putea fi vizitată la Palatul Culturii din Iași până la data de 13 octombrie 2024.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Botoșani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu