joi, 15 iunie 2023

Pistelcă

 

Exponatul săptămânii - „Pistelcă


Marcă identitară a portului femeiesc sud-dobrogean, piesa prezentată astăzi a fost achiziționată în anul 1974 din satul Vlahi, județul Constanța.
Prin termenul ”pistelcă” se denumește local catrința, care în trecut completa portul tradițional în cele două variante ale sale: ”costum cu androc și pistelcă” sau ”costum cu două pistelci”, purtate perechi (față-spate).
”Pistelca”, veche de peste 100 de ani, a fost țesută ”scorțește” din bumbac și lână, fiind alcătuită din două foi identic decorate, unite pe orizontală. Mijlocul piesei este ornamentat simplu, prin învărgare, cu vărgi înguste negre, egal distanțate.
Marginile, denumite zonal ”căpătâie”, prezintă câte trei registre cu compoziție geometrică, alese peste fire cu lână policromă (vișinie, roșie, verde, albastră, mov, crem, neagră, brun), pe fond alb. Aceste registre sunt delimitate prin alesături cu ”bobu”, realizate cu lână kaki sau neagră.
Pe laturile lungi ale piesei au fost aplicate paiete, susținute de o dantelă îngustă croșetată din bumbac brun. În talie, pistelca este prevăzută cu un șnur împletit din lână neagră.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu