miercuri, 19 octombrie 2022

Simpozionul Internaţional „Salvarea, restaurarea științifică și păstrarea unor valori de patrimoniu”

 

Centrul de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în perioada 19 - 21 octombrie 2022, Simpozionul Internaţional „Salvarea, restaurarea științifică și păstrarea unor valori de patrimoniu”. Deschiderea oficială va avea loc joi, 20 octombrie 2022, ora 10.00, la Palatul Culturii - Sala „Henri Coandă”.
Pe parcursul acestui eveniment științific, numeroşi specialiști din muzee, universități și institute de cercetare vor dezbate subiecte din domeniul cercetării, conservării şi restaurării patrimoniul cultural mobil și imobil, structurate pe două teme: Cercetarea științifică în restaurare-conservare, respectiv Conservarea şi restaurarea unor valori aparţinând patrimoniului cultural. Studii de caz.
Programul Simpozionului include și lansarea volumului „Patrimoniul arheologic textil. De la descoperire la valorificare muzeală / Textile archaeological heritage. From discovery to museum valorization”, publicat la Editura Palatul Culturii, 2022.

 

Sursa informațiilor Palatul Culturii din Iași - Complexul Muzeal Național „Moldova".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu