Printre cele mai importante activități casnice din trecut s-au numărat prelucrarea fibrelor textile și confecționarea celor două sortimente de produse: textile de casă și țesături pentru îmbrăcăminte. Torsul și țesutul au fost ocupații milenare pe teritorul țării noastre, atestate de descoperirile arheologice, prin tot mai numeroasele ”fusaiole” sau ”prisnele” din lut ars care îngreunau capetele fuselor de tors, ușurând învârtirea lor, ca și diferitele greutăți din lut, folosite pentru întinsul firelor în războilul de țesut vertical.
Deși veșmintele de mătase erau larg răspândite, cultura viermilor de mătase a fost adusă în Europa pe la mijlocul secolului al VI-lea, în timpul și din porunca împăratului Iustinian (527-565). Producția mătăsurilor a constituit, până în secolul al X-lea, un monopol al atelierelor din Constantinopol. După aceea, în secolele XI-XII, această producție s-a extins și în unele orașe din Peninsula Balcanică. Astfel, la noi în țară mătasea apare menționată destul de târziu în foile de zestre, când țesăturile ei fine erau folosite pentru confecționarea iilor și maramelor. Mătasea s-a întrebuințat și pentru brodatul și învârstatul lor (învârstat = face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură).
Dimitrie Cantemir menționează țesăturile de mătase în obiceiurile de nuntă și spune faptul că flăcăul care însoțea călare alaiul de nuntă, și care avea calul cel mai iute, primea în dar, ”de la oamenii de rând, o năframă cusută frumos, iar de la cei mai avuți, o bucată de pânză sau de mătase de bun preț”. Pânza fină de mătase a înlocuit-o pe cea mai subțire de in sau de cânepă, nelipsită în trecut din gătelile mireselor din multe zone, maramele de borangic devenind piese obișnuite în ritualurile de sărbătoare.
În zona noastră, industria textilă săceleană s-a remarcat prin țesutul maramelor de borangic de către femei specializate din Purcăreni, Zizin și Satulung. Ele primeau comenzi mai ales de la femeile din Șcheii Brașovului și de la femeile de ceangăi, fiind piesa de podoabă a capului la sărbători. Maramele din borangic erau vândute în târgurile săptămânale din Brașov sau, mai departe, în Țara Românească.
Maramele erau țesute din fire de borangic la un război special, urmărindu-se o diferențiere decorativă, dictată de amplasarea motivelor, care erau fie pe întreaga suprafață, realizată din ață de bumbac sau mătase răsucită, fie erau concentrate la extremități.
Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre îndeletnicirile tradiționale ale satului, vă așteptăm la Muzeul de Etnografie Brașov și la filialele sale din Rupea și Săcele.
Sursa: ”Etnografia poporului român”, Valer Butură
Foto: Marame de borangic, fire și gogoși de mătase expuse în expoziția permanentă a Muzeului de Etnografie Brașov
#Mătaseaînindustriatextilălocală #borangic #torsulșțesutul #ZizinșiSatulung #industriatextilăsceleană #MuzeuldeEtnografieBrașov #MuzeulEtnograficSăcele #MuzeulEtnograficGheorgheCerneadinRupea #Transilvania #haișitulamuzeu
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu