joi, 15 ianuarie 2026

Conferința ARHEOTIM continuă la UVT cu o prelegere despre interacțiunile dintre celți și lumea sudică.

 


Conferința ARHEOTIM continuă la UVT cu o prelegere despre interacțiunile dintre celți și lumea sudică.


Universitatea de Vest din Timișoara, prin ICAM UVT , a găzduit ieri primele două prelegeri din cadrul Conferinței ARHEOTIM, susținute de prof. dr. Boris Kavur (University of Primorska, Koper, Slovenia), specialist în arheologia epocii bronzului și fierului din zona nordului Adriaticii și Europei Centrale.


Primele două prezentări au vizat reinterpretarea sitului Osor din nordul Adriaticii, dincolo de miturile istorice, precum și analiza comunităților din epoca bronzului târziu prin prisma relației dintre cei vii şi lumea de dincolo, pe baza cercetărilor de la situl Završ.
Ne vedem şi astăzi, 15 ianuarie, de la ora 17:00, la cea de-a teria prelegere:
„ Celts and the ‘South’ – Party All the Time?”, o prezentare dedicată relațiilor culturale, mobilității și schimburilor dintre comunitățile celtice și regiunile sudice ale Europei, cu accent pe dinamica circulației bunurilor, ideilor și practicilor sociale.


Evenimentul are loc la Amfiteatrul ICAM, Str. Oituz nr. 4, Timișoara, iar accesul este liber pentru publicul interesat.


Conferința ARHEOTIM face parte din seria de evenimente academice organizate de UVT și ICAM, având ca obiectiv promovarea cercetării arheologice contemporane și stimularea dialogului între specialiști, studenți și publicul larg.

 

Sursa informațiilor Andrei Stavilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu