𝐂𝐚𝐥𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧 𝐿𝑜𝑙𝑖𝑔𝑜 𝑣𝑢𝑙𝑔𝑎𝑟𝑖𝑠 𝐿𝑎𝑚𝑎𝑟𝑐𝑘, 1798

 

𝐄𝐗𝐏𝐎𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐍𝐈𝐈 #IANUARIE, 𝐒𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐒̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢

𝐂𝐚𝐥𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧
𝐿𝑜𝑙𝑖𝑔𝑜 𝑣𝑢𝑙𝑔𝑎𝑟𝑖𝑠 𝐿𝑎𝑚𝑎𝑟𝑐𝑘, 1798
𝐈̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐧𝐠𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐥𝐮𝐬𝐜𝐚; 𝐂𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐶𝑒𝑝ℎ𝑎𝑙𝑜𝑝𝑜𝑑𝑎 𝐶𝑢𝑣𝑖𝑒𝑟, 1795
𝐒𝐮𝐛𝐜𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐶𝑜𝑙𝑒𝑜𝑖𝑑𝑒𝑎 𝐵𝑎𝑡ℎ𝑒𝑟, 1888; 𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 𝑀𝑦𝑜𝑝𝑠𝑖𝑑𝑎 𝑉𝑜𝑠𝑠, 1953;
𝐅𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚 𝐿𝑜𝑙𝑖𝑔𝑖𝑛𝑖𝑑𝑎𝑒 𝐿𝑒𝑠𝑢𝑒𝑢𝑟, 1821; 𝐆𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐿𝑜𝑙𝑖𝑔𝑜 𝐿𝑎𝑚𝑎𝑟𝑐𝑘, 1798

Specie marină bentonică, cu lungimea medie a mantalei între 25-40 cm, masculii fiind mai mari decât femelele deoarece au o rată de creștere mai rapidă. Corpul este lung (atingând 2 m cu brațele întinse), subțire, cilindric și cuprinde două treimi din lungimea mantalei, ajutând locomoția care se face prin propulsie cu jet. Marginea posterioară este ușor concavă. Capul este relativ mic și are ochi mari, acoperiți cu o membrană transparentă. Ca la toți calmarii, această specie are zece membre care înconjoară gura: opt sunt brațe relativ scurte, iar două, care formează tentaculele, sunt lungi, deoarece sunt folosite pentru a prinde prada.
Culoarea este gri-transparentă sau roșiatică, în funcție de expansiunea cromatoforilor în derm, la masculi fiind vizibili cromatoforii mici pe manta. Îşi pot schimba uşor culoarea adaptându-se mediului în care se deplasează (homocromie), cu ajutorul acestor celule numite cromatofori (DEWING R. 1995. 𝐶𝑜𝑞𝑢𝑖𝑙𝑙𝑎𝑔𝑒𝑠. Nathan Publishing. Paris. 80 pp.).
Este un cefalopod fascinant, asemănător sepiei, care înoată foarte repede, cu ajutorul celor două înotătoare triunghiulare și atinge viteze de până la 55 km/h. Calmarii sunt dotați cu câte o pungă de cerneală, dar sunt lipsiți de cochilia externă.
Specie neritică (litorală) întreprinde migrații orizontale și verticale distincte, în funcție de mediu. Sunt animale răpitoare care se hrănesc de obicei cu pește și crustacee, canibalismul fiind comun la această specie. Competiția pentru spațiu și hrană este un aspect vital al vieții ecologice, care influențează migrația, reproducerea și rata de supraviețuire.
Femelele depun până la 20.000 ouă mici în tuburi gelatinoase fixate pe substraturi dure subacvatice, unde se dezvoltă până la eclozare. Perioada de incubație depinde de temperatură și este între 25 de zile (la 22 °C) și 45 de zile (la 12 până la 14 °C).
Sezonul de depunere a icrelor se întinde pe cea mai mare parte a anului, dar atinge punctul culminant la începutul verii și al toamnei. Mărimea masculului determină numărul (până la 800) și dimensiunea spermatoforilor.
Creșterea la ambele sexe este dependentă de temperatură și, prin urmare, este mai rapidă vara decât iarna. Durata de viață este de 2 ani la femele și de aproximativ 3 ani la masculi în funcție de condițiile de mediu.
Trăiesc în cârduri, mai ales în mările tropicale (circa 300 specii). Preferă apele adânci, cu substraturi nisipoase sau mâloase și recife de corali, cu o salinitate în jur de 36 grame pe litru, motiv pentru care în Marea Neagră nu găsim cefalopode, apele ei fiind prea puțin sărate. Această adaptabilitate este crucială pentru supraviețuire și exploatare a diferitelor nișe scologice, care le permite să migreze între diverse habitate în funcție de temperatură, sezon și disponibilitatea hranei.
În ceea ce privește calmarul european, este răspândit în toată Marea Mediterană și în estul Oceanului Atlantic, de la Marea Nordului până la Golful Guineei, în apele britanice fiind întâlnit în Marea Irlandei, de-a lungul coastei de sud a Angliei și în nordul Scoției.
Specie comestibilă, pescuită pentru carnea gustoasă, cu valoare alimentară, apreciată în gastronomie, fiind consumat prăjit sau servit ca gustare la bar, mâncare stradală sau aperitiv. Pielea de calmar este utilizată în marochinărie. Calmarul este valorificat în cercetarea științifică datorită structurii corpului și complexității neurologice. (Olivia Cioboiu, 2000. „𝐶𝑎𝑡𝑎𝑙𝑜𝑔𝑢𝑙 𝑚𝑜𝑙𝑢𝑠̧𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑒𝑥𝑜𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖 𝐼. 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑎” - 𝑆𝑡𝑢𝑑𝑖𝑖 𝑠̧𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑐𝑎̆𝑟𝑖 - 𝑆̧𝑡𝑖𝑖𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒 𝑁𝑎𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖. Muzeul Olteniei Craiova, vol. XVl: 116-122; ***. „ 𝐹𝑎𝑢𝑛𝑎 𝐸𝑢𝑟𝑜𝑝𝑎𝑒𝑎”. Version 1.6. 2023. www. Faunaeur.org.; WoRMS-World Register of Marine Species).
În ciuda importanței lor ecologice și economice, calmarii se confruntă cu numeroase provocări cum ar fi suprapescuitul și pierderea habitatului, eforturile de conservare fiind esențiale pentru a asigura sustenabilitatea speciei. Inițiativele de gestionare durabilă, cum ar fi cotele de pescuit și protejarea habitatelor critice, precum și educația ecologică sunt decisive în protejarea lor și menținerea echilibrului ecosistemului marin.
Piesa aparține colecției de moluște marine, colectată în 31 iulie 2006 din Marea Mediterană de specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa Constanța cu ocazia expedițiilor științifice efectuate în cadrul convenției de colaborare cu Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova.
Material realizat de: 𝗱𝗿. 𝗢𝗹𝗶𝘃𝗶𝗮 𝗖𝗶𝗼𝗯𝗼𝗶𝘂, #SecțiadeȘtiințeleNaturii, Muzeul Olteniei Craiova.

𝐅𝐨𝐭𝐨: Muzeul Olteniei

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.