luni, 11 octombrie 2021

Forumul utilizatorilor Sky Explorer din Estul Europei – ediţia a – II – a 14 - 15 octombrie 2021

 

COMUNICAT DE PRESĂ
Forumul utilizatorilor Sky Explorer din Estul Europei
– ediţia a – II – a
14 - 15 octombrie 2021
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău, prin subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, în parteneriat cu RSA Cosmos (Franţa), este organizatorul celei de-a doua ediţii a Forumului utilizatorilor Sky Explorer din Estul Europei. Prima ediţie a forumului a fost organizată tot la sediul Observatorului Astronomic Bacău, în anul 2018.
Întâlnirea specialiştilor de planetarii din Franţa (RSA Cosmos), Cehia (IQlandia, Liberec), Republica Moldova (Universitatea Tehnică a Republicii Moldova) şi România, se va desfăşura la sediul Observatorului Astronomic „Victor Anestin” din Bacău în zilele de 14 şi 15 octombrie 2021.
Din România vor fi prezenţi specialişti în planetarii, animatori sau coordonatori ai activităţii planetariilor din Baia Mare (Muzeul de Ştiinţe Astronomice), Bârlad (Muzeul Vasile Pârvan), Braşov (Zoo Braşov & Planetarium), Bucureşti (Institutul Astronomic al Academiei Române), Craiova (Muzeul Olteniei), Piteşti (RSA Cosmos), Suceava (Universitatea Ştefan cel Mare), gazde fiindu-le specialiştii din Bacău (Observatorul Astronomic „Victor Anestin”).
Cele două zile de forum vor oferi participanţilor ocazia să facă schimb de experienţă şi să-şi perfecţioneze modul de utilizare a Sky Explorer, participând pe secţiuni, la workshop-uri interactive, sesiuni full dome, exerciţii şi training cu lectori francezi, specialişti în planetarii şi sistemul Sky Explorer.
Li se vor prezenta participanţilor conceptul şi metodele folosite pentru a transforma Observatorul Astronomic „Victor Anestin” într-un centru de educaţie muzeală în urma implementării de către Consiliul Judeţean Bacău a proiectului cu finanţare europeană: „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău”, precum şi experienţa utilizării Sky Explorer în planetariul din Bacău.
În vederea respectării regulilor sanitare în vigoare, impuse de pandemie, participanţii vor fi împărţiţi pe grupe, iar pentru respectarea distanţei între persoane, spaţiul va fi suplimentat prin instalarea unui planetariu gonflabil de tip dom.
Participanţii vor viziona în premieră două show-uri de planetariu recent lansate: „Lucia – secretul stelelor căzătoare” şi „Bunicul & Zoe - Misiune: Lumina”.
Oaspeţii forumului vor avea ocazia să viziteze expoziţiile Observatorul Astronomic „Victor Anestin” şi ale Muzeului de Ştiinţele Naturii Bacău.
În urma evenimentului specialiştii Observatorului Astronomic „Victor Anestin” vor dobândi cunoştinţe noi, pentru a oferi publicului experienţe inedite în momentul vizitării expoziţiilor noastre dar şi a participării la show-urile de planetariu.
Important!!!!
Începând cu data de 13 octombrie şi până pe data de 16 octombrie inclusiv, pentru a organiza în cele mai bune condiţii manifestarea, precum şi pentru a respecta normele sanitare în vigoare, Observatorul Astronomic va fi închis pentru publicul larg.
Organizarea evenimentului se va face conform reglementărilor în vigoare pe perioada stării de alertă, dat fiind contextul generat de prezenţa virusului Sars-CoV 2.
Cu deosebită consideraţie,
Manager,
Dr. Gabriela Gurău

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu