Tehnica vopsitului cu buruieni, în Dobrogea
Din cele mai îndepărtate timpuri, femeile au folosit fibre de origine vegetală și animală pentru confecționarea vestimentației și a textilelor de interior, respectiv lâna oilor, borangicul obținut din gogoșile viermilor de mătase, inul, cânepa și bumbacul. Pentru obținerea diversităților de culori și nuanțe s-au folosit coloranți naturali obținuți din plante tinctoriale - flori, fructe, frunze, scoarță sau rădăcini de plante. Rețetele de macerare, fierbere și fixare a culorilor s-au dezvoltat printr-o practică seculară, fiind moștenite peste generații.
Tehnica de vopsire a materialelor fibroase implică operații de pregătire a firelor toarse, într-o primă etapă acestea fiind supuse albirii. Procedeele de albire prin fierbere în apă de ploaie aveau ca scop înlăturarea grăsimii și pigmenților naturali. Sculurile se uscau vara la soare și iarna la ger. Pânza țesută pentru cămăși se albea cu apă de var.
Vopsirea propriu-zisă a fibrelor naturale consta în introducerea lor într-o baie de culoare obținută din extractul plantelor, procedeu denumit în satele din Dobrogea „dughitul firelor”.
Pentru a se prinde culoarea se adăugau în zeama plantelor fixatori de culoare - apa de var, soda și leșia pentru cânepă și bumbac, moare de varză, borș, zer și oțet pentru lână și mătase. Mai târziu s-au întrebuințat și fixatori chimici – calaican (sulfat de fier), piatra acră/alaun (potasiu), vitriol (acid sulfuric), piatră vânătă/caraboi (sulfat de cupru), trotil (oxid de fier).
Galbenul se obținea din foi de ceapă uscată, rădăcină de ștevie sau calaican dizolvat în apă, care vopsea îndeosebi bumbacul, portocaliul se făcea din pojarniță/sunătoare și oțet, cenușiul era dat de frunzele de frasin și coji de oțetar, verdele se obținea din frunze și flori de droghiță și piatră vânătă sau caraboi, violetul se obținea din fructe coapte de măceș, nuanțele de negru (spre brun, violet sau verde) se făceau cu rădăcină și tulpină de scumpie și calaican, iar cafeniul se obținea din coji de nuci și trotil.
În cazul borangicului, culoarea naturală era diversificată în galben, verzui, roz sau portocaliu, cu șofran, urzici sau fiertură de coji de măr pădureț fixată cu piatră acră.
Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu