vineri, 8 octombrie 2021

Cercetările arheologice din cetatea dacică de la Luncani – Piatra Roșie

 

Cercetările arheologice din cetatea dacică de la Luncani – Piatra Roșie
Identificarea bazelor din piatră ale edificiului cu absidă de pe terasa I a fost una dintre descoperirile importante în contextul săpăturilor arheologice conduse de Constantin Daicoviciu la Piatra Roșie în anul 1949. Potrivit datelor de atunci, construcția dacică avea două încăperi, una rectangulară, a doua absidală, spre ea ducând o alee pavată cu elemente de calcar.
Reluarea cercetărilor în acest an, sub egida Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai, a dus la o descoperire remarcabilă: încăperile amintite anterior sunt, de fapt, partea centrală a unui edificiu rotund, cu diametrul de aproximativ 20 metri. Circumferința sa este marcată prin piese și bucăți de calcar, atât local, cât și adus din cariera de la Măgura Călanului.
Astfel, se poate vorbi despre o nouă construcție monumentală cu plan circular în aria cetăților dacice din Munții Orăștiei, similară celor de la Sarmizegetusa Regia, Fețele Albe, Pustiosul, Rudele și Meleia.

 

Sursa informațiilor Facultatea de Istorie și Filosofie UBB.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu