marți, 24 august 2021

Obiecte de tipul picioarelor-calapod din lut ars descoperite în judeţul Teleorman

 

Obiecte de tipul picioarelor-calapod din lut ars descoperite în judeţul Teleorman

Acest tip de obiect din lut, tipic pentru cultura Gumelniţa, a fost descoperit pe teritoriul judeţului Teleorman în aşezările de tip tell de la Vitănești „Măgurice” (cele mai numeroase exemplare), Plosca și Siliștea-Videle. Contextul descoperirii este divers, cuprinzând locuinţe incendiate (uneori situându-se lângă vatră), zone menajere sau zone de pasaj dintre locuinţe. Picioarele din lut s-au păstrat atât fragmentare cât și întregi, având lungimi cuprinse între 8 și 15 cm. Lutul din care au fost lucrate este fin, dar nu lipsesc exemplare, aşa cum este unul din nivelul superior de la Vitănești „Măgurice”, modelat din lut cu multă pleavă. Ele au forma labei piciorului, nu au redate degetele și sunt prevăzute câteodată cu incizii și perforaţii.
Piesele din judeţul Teleorman se adaugă altora cunoscute în arealul culturii Gumelniţa la Hârșova, Cunești, Gumelniţa, Medgidia, Seciu, Șeinoiu sau Tangâru. Semnificaţia lor este destul de dificil de descoperit, interpretările axându-se pe rolul lor în vindecarea organului pe care îl redă, pe închinarea lor divinităţilor sau utilizarea lor în ritualuri.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu