marți, 31 august 2021

Cea mai importantă donație primită de Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț în ultimii 52 de ani (VIDEO)

 Eveniment unic, astăzi, pentru Complexul Muzeal Național Neamț, care a primit donație o colecție de pești fosili oligoceni de la Frauenweiler (Germania).


Este cea mai importantă donație pe care a primit-o Muzeul de Științe Naturale din Piatra-Neamț în ultimii 52 de ani, în urma unui parteneriat între Complexul Muzeal Național Neamț și Muzeul din Solnhofen – Bürgermeister-Müller-Museum (Germania).

Amintim și că Muzeul de Științe Naturale din Piatra-Neamț deține cea mai importantă colecție de pești fosili Oligoceni din țară și una dintre cele mai importante din Europa, alăturându-se în acest fel colecțiilor similare din muzeele de la Darmstadt (Germania), Moscova (Rusia), Wroclaw (Polonia), Brno (Cehia), Viena (Austria), Paris (Franța).


„Este un eveniment unic, deocamdată, în colaborarea muzeelor din subordinea instituției noastre cu muzee omoloage din străinătate.

Vorbim despre o donație pe care muzeul de Muzeul de Științe Naturale din Piatra-Neamț o va primi din partea prof. dr. Martin Röper, directorul Muzeului din Solnhofen – Bürgermeister-Müller-Museum (Germania), care a avut o colaborare îndelugată, mai bine de 10 ani, cu dr. Ionuț Grădianu, muzeograf, cercetător în cadrul Muzeului de Științe Naturale din Piatra-Neamț.

Această colaborare se fructifică astăzi prin intrarea în patrimoniul Complexului Muzeal Național Neamț a unei serii de fosile unice în Europa, provenind din partea de sud a Germaniei, un mediu propice apariției acestor fosile, asemănător cu ceea ce găsim în centrul fosilifer de pe Cernegura, Pietricica sau Cozla.” – a declarat directorul Complexului Muzeal Național Neamț, dr. Dorin Nicola.

Dr. Martin Röper a mulțumit pentru invitația primită și a amintit colecția de „Peşti fosili oligoceni din Piatra-Neamţ, Romania” pe care Complexul Muzeal Național Neamț a expus-o în anul 2017 (aprilie –decembrie) în cadrul expoziţiei internaţionale „First Solnhofen Exbition of scientific fossils”, organizată de Bürgermeister-Müller-Museum, Solhofen, Germania.

„Este foarte important pentru mine să vă ofer această donație pentru că este asemănătoare colecției pe care o aveți aici în Piatra-Neamț. Veți putea face o comparație a fosilelor din Germania cu cele din Piatra-Neamț.

Parteneriatul dintre cele două complexe muzeale poate fi un proiect din viitorul muzeelor europene, pentru că eu sper ca în următorii ani să fie posibil să facem proiecte împreună atât în România cât și în Germania.” – a transmis dr. Martin Röper

Ionuț Grădianu, directorul Muzeului de Științe Naturale din Piatra-Neamț, cel care a fost „omul de legătură” care a pus bazele acesui parteneriat, a declarat că este cea mai importantă donație pe care a primit-o Muzeul de Științe Naturale în ultimii 52 de ani.

„Mulțumesc prof. dr. Martin Röper, directorul Muzeului din Solnhofen pentru donația făcută. Este cea mai importantă donație pe care a primit-o Muzeul de Științe Naturale în ultimii 52 de ani.

Am lucrat într-un proiect Național Geographic, în Germania și am comparat o mare parte din materialul de acolo cu cel din Piatra-Neamț. Ceea ce avem aici este o faună de mică adâncime, din culoarul Rinului, cu o vechime de aproximativ 32 de milioane de ani.

Sun foarte bucuros pentru această donație și pentru că voi putea compara materialul de la noi cu materialul din Germania. Concluziile le vom trage la sfârșit și se vor materializa prin lucrări științifice publicate în reviste de prestigiu internațional.” – a spus Ionuț Grădianu, directorul Muzeului de Științe Naturale din Piatra-Neamț.


Mai multe detalii, în materialul video de mai jos:


Sursa: Youtube Utilizator: Stiri Neamt


Sursa informațiilor Știri Neamț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu