Smarald

 

Smarald
Culoare: verde.
Transparență: transparent la translucid, opac.
Luciu: sticlos.
Spărtură : concoidală, inegală.
Duritate: 7,5-8.
Sistem de cristalizare: hexagonal.
Este o varietate de beril (Be2Al2Si6O18), culoarea verde fiind dată de incluziunile fin dispersate de săruri de crom. Se întâlnește în roci metamorfice, filoane hidrotermale și pegmatite.
Denumirea provine din limba persană, având semnificația de „inimă de piatră”, fiind preluat apoi de greci ca „smaragdos”, iar la romani „smaragdus”. O veche legendă indiană povestește că smaraldul „ de culoarea papagalului tânăr, a ierbii proaspete și a adâncurilor mării” este scăpată de zeul Indra ( zeu al tunetului și al furtunii) din înălțimi pe pământ.
Cele mai vechi și importante mine de smarald ale antichității au fost în Assuan- Egipt (peste 2000 de ani î.Hr.), de unde proveneau vestitele smaralde ale Cleopatrei. Smaraldul este menționat în Biblie ca piatra apostolică a Sf. Toma.
Smaraldul a fost considerat piatra zeiței Venus, fiind un simbol al credinței și imoralității. Cele mai frumoase smaralde sunt păstrate în tezaurul de la Palatul Topkapî din Instanbul și în cel al fostului șah al Iranului.
Etrase încă din anul 1537, înainte de sosirea spaniolilor, Columbia este în prezent cea mai importantă sursă de smaralde din lume. Alte țări de unde se extrag smaraldele sunt: Siberia (Rusia), Spania, Sri Lanka, Madagascar, Canada, Argentina, Zambia, Tanzania, Namibia, etc.
Bibliografie:
Rudolf Duda, Lubos Rejl. Pietre prețioase, mică enciclopedie. Editura Enciclopedia RAO, București, 2001;
Teofil Gridan. Florile de piatră ale Terrei, Editura științifică și enciclopedică, București, 1982;
Teofil Gridan. Pietre și metale prețioase, Editura enciclopedică, București, 1996.
Sursa foto: Facebook
Muzeograf,
Oana Maria Balan.

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal Național Neamț.