joi, 29 august 2024

Î𝖓𝖈𝖊𝖕 î𝖓𝖘𝖈𝖗𝖎𝖊𝖗𝖎𝖑𝖊 𝖕𝖊𝖓𝖙𝖗𝖚 Ș𝖈𝖔𝖆𝖑𝖆 𝖉𝖊 𝖁𝖆𝖗ă 𝖉𝖊 𝖑𝖆 𝕳𝖆𝖗ș𝖔𝖛𝖆, 𝖊𝖉𝖎ț𝖎𝖆 𝖆 𝖙𝖗𝖊𝖎𝖆

 


Î𝖓𝖈𝖊𝖕 î𝖓𝖘𝖈𝖗𝖎𝖊𝖗𝖎𝖑𝖊 𝖕𝖊𝖓𝖙𝖗𝖚 Ș𝖈𝖔𝖆𝖑𝖆 𝖉𝖊 𝖁𝖆𝖗ă 𝖉𝖊 𝖑𝖆 𝕳𝖆𝖗ș𝖔𝖛𝖆, 𝖊𝖉𝖎ț𝖎𝖆 𝖆 𝖙𝖗𝖊𝖎𝖆


Cea de-a treia ediție a Școlii de Vară de la Cetatea Carsium va avea loc în perioada 11-14 septembrie 2024, organizată de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Orașului Hârșova, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, Universitatea din București – Facultatea de Istorie și Centrul Cultural turc Yunus Emre, Uniunea Democrată Turcă din România.
Aceasta se adresează elevilor, studenţilor şi tinerilor cu activitate în domenii precum istorie, arheologie, patrimoniu cultural, antropologie, natură, dar şi pasionaţilor de cultură şi iubitorilor de patrimoniu cultural și natural.
Obiectivul general este cunoașterea monumentelor istorice și naturale ale Hârșovei, prezentarea tehnicilor de restaurare a artefactelor de piatră aflate în lapidariumul Muzeului din Hârșova, precum și înlesnirea unui cadru informal de dialog între autorități publice, comunitate, viitori cercetători și tineri pe care dorim să-i atragem în acest efort comun de cunoaștere și protejare a monumentelor istorice și a patrimoniului natural.
Școala de vară se va desfășura atât pe teren, prin vizitarea obiectivelor patrimoniului cultural și natural, cât și la sediul Muzeului Carsium. Prelegerile vor fi susținute de lectori cu experiență în domeniu.
Va fi organizată o vizită pe teren la cele mai reprezentative monumente istorice din Constanța. Tot la Constanța se va organiza un atelier de gastronomie turcească, precum și un atelier de ateliere pictură în apă Ebru, cu ajutorul Centrului cultural turc Yunus Emre.

 

Sursa informațiilor Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu