miercuri, 7 august 2024

Împletirea cununelor de spice

 

Cunună de grâu la loc de cinste în biserica din Dârjiu (foto Csaba Both)


 Împletitul cununii de grâu (open source Wikipedia)

 

În viața agricultorilor vara era cea mai importantă perioadă a anului. În comunitățile maghiare din satele din Țara Bârsei (Teliu, Tărlungeni, Satu Nou, Crizbav, Apața) gospodarii trebuiau să se grăbească cu seceratul păioaselor (în special grâu și ovăz), deoarece întotdeauna exista riscul să piardă o parte din recoltă.
Pentru a termina munca cât mai repede, deseori se apela la ajutorul fetelor tinere necăsătorite. Ele se asociau în grupuri mici. În noaptea de dinainte de secerat dormeau în podul șopului gospodarului, astfel încât dimineață la prima oră să înceapă munca pe câmp. La sfârșit de secol XIX, munca cu secera era o activitate grea, istovitoare. Deseori se lucra chiar și noaptea pentru a reduce la minim pierderile.
În Satu Nou de exemplu, fetele care mergeau în grup la secerat erau plătite cu ziua, la Teliu și Ormeniș se mergea la secerat în clacă, la Budila și Ormeniș cei care nu dețineau teren agricol mergeau în echipă la proprietarul holdelor.
Înspre seară, după ce au terminat munca pe câmp se confecționa o cunună din grâul secerat (în maghiară: búzakoszorú), care era așezată pe capul uneia dintre fetele mai glumețe, iar la Ormeniș pe capul unui bărbat. La Crizbav se împletea un șir lung din spice, purtat de fete, numit tot cunună.
Tinerele se întorceau cântând spre sat, iar oamenii care stăteau în fața porților le stropeau cu apă. Gospodarului i se oferea un mănunchi de spice din recoltă, iar el își cinstea muncitorii cu pălincă și le oferea o cină. La Teliu muncitorii primeau gogoși sau kürtös kalács, în timp ce în Budila se mai încingea și câte un joc scurt după masa de seară, după care toată lumea se ducea acasă și se pregătea pentru ziua următoare.
Obiceiul împletitului cununei din spice a încetat în primul deceniu al secolului al XX-lea după ce secera a fost înlocuită cu coasa cu grebluță, nota etnologul Seres András în cartea „Folclor și obiceiuri populare maghiare din Țara Bârsei”. (1984).

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu