EXPONATUL LUNII MARTIE 2024
Andrena roșie (Andrena hattorfiana Fabricius, 1775)
Andrena roșie a fost descrisă în anul 1775 de Johan Christian Fabricius, entomolog danez considerat unul dintre fondatorii entomologiei moderne.
Andrena roșie este o albină solitară, de dimensiuni mari, care se remarcă prin coloritul roșiatec al primelor 2-3 segmente abdominale.
Andrena roșie are o singură generație pe an și zboară din iunie până în august. Albina culege polen de pe un număr restrâns de plante cu flori, din familia Caprifoliaceae, în principal de pe mușcatul dracului (Knautia sp.) și ocazional de pe florile de sipică (Scabiosa sp.).
Este larg răspândită în Europa, până în Caucaz și în Asia Mică (Turcia). Andrena hattorfiana se găsește în pajiști umede, fânațe din vecinătatea pădurilor, pajiști pe soluri calcaroase și nisipoase, pe marginea drumurilor bogate în flori și în pajiști alpine până la 2500 m altitudine.
Scăderea populațiilor acestei albine este rezultatul diminuării și fragmentării resurselor vegetale din cauza intensificării agriculturii. Acest aspect include extinderea fermelor în detrimentul habitatelor naturale, gestionarea necorespunzătoare a pășunilor, reducerea tipurilor tradiționale de pajiști bogate în flori și a vegetației de pe marginea drumurilor.
Andrena hattorfiana este categorisită de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) ca specie aproape amenințată cu dispariția (NT), în Lista Roșie a Albinelor din Europa (2014).
Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu