Un vas de acum 1500 de ani descoperit la Curtea Veche
La nord de zidurile Palatului Voievodal, în spațiul aflat la mică distanță de rămășițele clădirilor construite în timpul lui Gheorghe Duca, la finalul sec. XVII, a fost descoperit un bordei amenajat într-o groapă săpată în lut galben. Vorbim, așadar, de o încăpere modestă, cu spațiul „locativ” destul de restrâns, unde componenta esențială era cuptorul construit pe colțul de nord-est pentru a încălzi peretele cel mai expus la frig.
Pentru menținerea confortului termic în perioadele friguroase sau pe timpul nopții, pe plita cuptorului se încingeau vălătuci din lut de formă prismatică sau tronconică modelați cu mâna. Cuptorul avea în acest fel o putere calorică asemănătoare cu cea a unei sobe din șamotă.
Pe podeaua bordeiului a fost descoperită o oală borcan realizată prin modelarea grosieră a pastei de lut care după ardere a căpătat o culoare cafeniu-gălbuie.
Acest vas ceramic descoperit în bordeiul de la Curtea Veche reprezintă poate o ultimă secvență a unei existențe dispărute. Într-o descriere cu ușor substrat arheologic, scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk* spunea că „Lucrurile sunt existențe incluse într-o realitate diferită, fără timp și mișcare. Le vedem doar suprafața. Restul, cufundat în altă parte, definește importanța și sensul fiecărui obiect material”.
Așadar, bordeiul abandonat din vechime, redescoperit de arheologi, a lăsat în urmă câteva obiecte care au devenit simboluri încărcate de memorie.
Oala-borcan realizată din lut amestecat cu nisip, pietricele și cioburi mărunțite, a devenit element biografic încărcat de informație și sens, iar în acest fel, obiectul ca părticică de materie, a supraviețuit omului. Nu știm ce rol avea cu adevărat, poate că ținea câteva boabe de cereale pregătite pentru o fiertură, poate că era un vas favorit pentru băut, însă ceea ce vedem și știm e că vasul s-a spart și a fost lăsat în urmă, devenind ultima mărturie a unor materialități domestice.
Astăzi, descoperirea vălătucilor scurși din interiorul cuptorului până pe podea, vasul din lut, cele câteva oase împrăștiate într-un colț și fragmentele de chirpici răsfirate, devin detalii semnificative pentru secvența imortalizării în timp a abandonului.
(*Olga Tokarczuk, Străveacul și alte vremi)
Autor text: dr. Sorin Cleșiu, arheolog, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie
Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu