Exponatul săptămânii: Ciuful de pădure – Asio otus
Zilele trecute un exemplar de ciuf de pădure ne-a vizitat la muzeu. Este o specie de pasăre răpitoare de noapte de talie medie. Nu există dimorfism sexual, sexele sunt asemănătoare (femela este doar ușor mai mare). Pe cap prezintă două moțuri lungi (ciufi) care nu sunt vizibile în zbor sau când sunt relaxați. În ceea ce privește etimologia denumirii științifice, atât numele de gen cât și cel de specie au același sens, Asio provenind din latină, fiind numele unei păsări de noapte cu ”urechi” iar otus este forma latinizată a grecescului otos, care înseamnă ”cu urechi/ciuf” (pasăre de noapte cu ”urechi”). Este o specie cu o distribuție largă, în România fiind întâlnită pe întreg teritoriul țării, din zonele joase de câmpie și luncă (inclusiv Delta Dunării), până în zona de dealuri înalte. În ceea ce privește hrana, ciuful de pădure este o specie carnivoră, hrănindu-se predominant cu mamifere mici (șoareci) dar consumă și păsări mici . Majoritatea prăzii este localizată după sunet și capturată din zbor sau vânează de pe diferite suporturi. Precum și în cazul altor răpitoare de noapte , oasele nedigerate ale rozătoarelor pe care le consumă sunt regurgitate sub formă de ingluvii, pe care iarna le putem găsi pe sol în zona unde s-a format colonia de iernare . La această specie s-a înregistrat un record de longevitate în sălbăticie de 27 de ani și 9 luni. Cuibărește solitar, dar uneori are tendința de a cuibări în colonii mici. Își depune ouăle în cuiburile părăsite de cioară de semănătură, cioară grivă și coțofană, ce sunt amplasate adesea în arbori la înălțime . În România , populația estimată este de 8000- 30 000 de perechi, iar tendința populațională în România este necunoscută.
Fotografii: Halici Medeea
Sursa informațiilor Muzeul de Științele Naturii din Dorohoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu