duminică, 7 februarie 2021

Împreună pentru Lapidarium-ul Roșiei Montane

 

Aniversăm 1890 de ani de atestare documentară a Roșiei Montane, cunoscută în antichitate drept Alburnus Maior și datată pe 6 februarie 131 prin cea mai veche tăbliţă cerată descoperită în Galeriile Romane. Din păcate, condiţiile deosebite ale acestui an nu ne-au permis să organizăm Ziua Roșiei Montane cum o făceam de obicei.

 Aşa că vom sărbători diferit, însă tot împreună!
Astfel, localnici și prieteni ai Roșiei Montane, ne-am reunit într-un gest dedicat tocmai mărturiilor perioadei romane care încă se pot vizita: refacem Lapidarium-ul Muzeului Mineritului, ce conține vestigii vechi de aproape 2000 de ani https://bit.ly/RM_1890_lapidarium
Obiectivul principal al intervenției vizează asigurarea protecției artefactelor litice față de factorii de mediu, prin realizarea unei acoperiri corespunzătoare a zonei. Structura de protecție, realizată din elemente din lemn (grinzi și stâlpi), conectate cu piese metalice, va susține un acoperiș verde. În acest spațiu va fi dezvoltat un scenariu de prezentare și interpretare a patrimoniului expus, prin prezentări grafice ale contextului în care aceste piese au fost descoperite, prezentarea exponatelor prin mijloace convenționale și digitale. În detaliu despre intervenția care se va derula prin programul Adoptă o Casă, aici: www.adoptaocasa.ro/case/lapidarium
_______________________

 Punem la bătaie o serie de premii în produse și servicii pentru donatorii care vor contribui la refacerea Lapidarium-ului:

 pachet pentru 2 persoane / 2 nopți la Casa Petri Roșia Montană pentru o donație minimă de 500 de ron (3 pachete disponibile, în perioada aprilie-iunie).

 tururi oferite de Prietenii Roșiei Montane pentru donatorii care vor participa la Zilele Patrimoniului 2021 la mijlocul lunii august la Roșia Montană, pentru donație minimă de 150 ron (4 tururi speciale private pe 13-15 august).

 o căciulă din lână merinos BE COOL (49 produse disponibile) din lână merinos sau un guler GOOD TIMES/LIVE SIMPLY (95 produse disponibile) din lână merinos, tricotate manual de doamne din Roșia Montană, oferite de Made in Rosia Montană pentru o donație minimă de 150 ron (mărimile sunt universale, produsele sunt din colecția 2018, nu se pot returna sau schimba. Acestea vor putea fi ridicate din Roșia Montană, Cluj și București, pentru alte destinații fiind necesară achitarea transportului).

 tururi oferite de Cabana Piatra Corbului - Roșia Montană pentru o donație minimă de 200 ron (2 pachete disponibile, în perioada aprilie-iunie).

 pentru iubitorii de sport, am pregătit 2 kituri de participare la una din cursele Roșia Montana Marathon în schimbul unei donații minime de 150 lei, oferite de organizatorii maratonului care va avea loc în Roșia Montană în perioada 26/27 iunie 2021.

 TOȚI donatorii primesc un voucher pentru o vizită gratuită la Galeriile Miniere Romane de la Muzeul Mineritului, tur oferit de domnul Dorin Rus, ghidul Muzeului. Totodată, fiecare dontator va fi menționat pe panoul explicativ care vor însoți amenajarea Lapidarium-ului.

 Vedeți cum puteți participa și dona pentru acestă campanie pe pagina dedicată inițiativei: https://bit.ly/RM_1890_lapidarium
_______________________

 Campania va fi activă până pe 6 martie 2021.
Le mulțumim tuturor partenerilor care au oferit produsele și serviciile. Le mulțumim tuturor celor care vor sprijini acest efort comun!
O campanie realizată de: RosiaMontana.Community | Prietenii Roșiei Montane | Adoptă o Casă la Roșia Montană
Cu sprijinul: Casa Petri Roșia Montană | Made in Rosia Montana | Cabana Piatra Corbului | Muzeul Mineritului din Roșia Montană | Roșia Montană Marathon

 

Sursa informațiilor Adoptă o Casă la Roşia Montană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu