SIGILII ROMANO-BIZANTINE ŞI BIZANTINE DIN DOBROGEA
I. SIGILII IMPERIALE ȘI COMERCIALE
Eugen Paraschiv-Grigore
„Sigilografia sau sfragistica este știința care are ca obiect de cercetare atât impresiunile sigilare, cât și matrițele, care sunt studiate din toate punctele de vedere: istoric, artistic, tehnic, diplomatic. Tot această
știință mai studiază și modalitățile de aplicare a sigiliului, ocupându-se de depistarea falsurilor sigilare, precum și de conservarea și restaurarea
pieselor. Începutul acestei științe este legat de necesitatea de a putea deosebi documentele originale de cele falsificate și de garantarea autenticității acestora, încă din perioada medievală. În secolul al XVIII lea apare un număr însemnat de cataloage și albume, realizate de către colecționari pasionați, în care erau reproduse diverse sigilii sau matrițe
sigilare. Însă, cel care fundamentează sigilografia ca știință este socotit Johann Heineccius (Heinecke), cu lucrarea sa De veteribus Germanorum aliarumque nationum sigillis (Frankfurt – Leipzig, 1709). După apariția acestei lucrări, sigilografia devine un domeniu curent de cercetare.” (din „Introducere”)
Mai multe detalii gasiți aici.
https://mnir.ro/.../sigilii-romano-bizantine-si.../
Sursa informațiilor Editura MEGA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu