Tehnică, gospodărie și aculturație: evoluția alimentației țărănești în societatea românească (secolele al XIX-lea – al XX-lea)

 

Comunicarea colegului Alexandru Mamina la programul de istorie modernă al Institutului de Istorie „N. Iorga”: Tehnică, gospodărie și aculturație: evoluția alimentației țărănești în societatea românească (secolele al XIX-lea – al XX-lea) - Vineri 13 Decembrie ora 11

Comunicarea prezintă evoluția alimentației țărănești în secolele al XIX-lea și al XX-lea, de la una bazată fundamental pe fierturi și în special pe mămăligă, la o alimentație diversificată, implicând procedee de preparare și de conservare multiple. De asemenea, comunicarea urmează să deceleze factorii care au condiționat acest parcurs, cu referire la schimbările de ordin tehnic din existența populației rurale, cu referire la evoluția gospodăriei țărănești, respectiv la procesul industrializării, toate de natură să precizeze posibilitățile și preferințele sătenilor pe teren alimentar.

 

Sursa informațiilor Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română.

𝐒𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 – 𝐒𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐋𝐢𝐧𝐧𝐚𝐞𝐮𝐬, 𝟏𝟕𝟓𝟖 𝐎𝐫𝐝. 𝐂𝐚𝐮𝐝𝐚𝐭𝐚, 𝐅𝐚𝐦. 𝐒𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐧𝐝𝐫𝐢𝐝𝐚𝐞 - 𝐌𝐮𝐥𝐚𝐣.

 

𝐒𝐄𝐂𝐓̦𝐈𝐀 𝐃𝐄 𝐒̦𝐓𝐈𝐈𝐍𝐓̦𝐄𝐋𝐄 𝐍𝐀𝐓𝐔𝐑𝐈𝐈

𝐄𝐗𝐏𝐎𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐍𝐈𝐈 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄

𝐒𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 – 𝐒𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐋𝐢𝐧𝐧𝐚𝐞𝐮𝐬, 𝟏𝟕𝟓𝟖 𝐎𝐫𝐝. 𝐂𝐚𝐮𝐝𝐚𝐭𝐚, 𝐅𝐚𝐦. 𝐒𝐚𝐥𝐚𝐦𝐚𝐧𝐝𝐫𝐢𝐝𝐚𝐞 - 𝐌𝐮𝐥𝐚𝐣.

Deși asemănarea cu șopârlele este evidentă, salamandra este un amfibian ce face parte din ordinul Caudata (Urodela), care include amfibienii cu coadă.
Se întâlnește în toate regiunile de dealuri și montane, găsindu-se adesea pe malul pâraielor sau în locuri umede cu covoare de mușchi.
Aspectul acesteia este inconfundabil, datorită coloritului său cu pete ce variază de la galben până la portocaliu aprins pe un fond negru, pielea sa având o textură elastică și alunecoasă.
În caz de pericol, pielea salamandrei secretă o substanță toxică datorită prezenței unor glande veninoase situate în spatele ochilor.
Este o creatură retrasă, predominant nocturnă, devine activă în zilele ploioase și deși face parte din categoria amfibienilor, nu este un înotător bun.
Se hrănește cu insecte, râme, melci sau chiar cu broscuțe și șopârle mici.
Iarna intră în hibernare.
Este o specie vulnerabilă din cauza defrișărilor masive și a managementului defectuos al pâraielor.
𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: Anca Alexandru - muzeograf, Secția de Științele Naturii.

𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞: FUHN I. 1960. „Fauna R.P.R.”, Amphibia. Edit. Academiei Republicii Populare Române. Bucharest. 14(1). 288 pp.
BOTNARIUC N. & TATOLE VICTORIA (Eds). 2005. Cartea Roșie a Vertebratelor din România. Academia Română. Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”. București. 260 pp.
COGĂLNICEANU D. 2002. Amfibienii din România – Ghid de teren. Edit. Ars Docendi. București. 41 pp.

𝐅𝐨𝐭𝐨: Muzeul Olteniei

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

Punguță „kîse”(tătari)

 

Exponatul săptămânii - Punguță „kîse”(tătari)

Punguțele pentru păstrarea tutunului, banilor și ceasului sunt daruri tradiționale oferite mirelui și cavalerilor de onoare ai acestuia, de către mireasă, în cadrul ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni.
Aceste accesorii au fost lucrate în forme, tehnici și din materiale diferite: croșetate din bumbac sau brodate în relief pe satin și catifea, cu fir metalic, paiete și mătase policromă.
Punguțele de tutun prezentate („tutun kisesî”) sunt o categorie de piese mai rustice, croșetate din bumbac mercerizat, având un repertoriu motivistic divers: varianta florală a pomului vieții, reprezentarea păsărilor plasate pe ram și vița-de-vie cu ciorchini de struguri - simboluri ale vitalității, fertilității și bunei însoțiri a cuplului.
Delicatețea lucrului cu croșeta este sporită de realizarea cu acul a ciucurilor din dantelă.
Conform uzanțelor ceremonial, punguțele se ofereau separat sau fixate în mijlocul batistelor brodate, alcătuind categoria de daruri numite „kiselî șewre”.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.

BRĂȚARĂ DE BRONZ SPIRALATĂ

 

Spirala ale cărei linii par că se învârt la nesfârșit în jurul punctului central, a influențat artiști și meșteri din toate timpurile și culturile. Unul dintre cele mai vechi simboluri reprezentate grafic de către om, spirala, apare sculptată, pictată sau scrijelită pe piatră, ceramică, metal încă din Preistorie. Simbol magico-religios, artistic sau matematic, spirala a avut diferite semnificații potrivit culturii materiale care a utilizat-o ca formă de exprimare.
Motivul spiralei este des întâlnit și în ornamentica tradițională românească în toate zonele și pe obiecte cu utilitate diversă, pe elemente de arhitectură populară, ceramică, ţesături şi cusături, piese din piele şi os, feronerie, obiecte de uz gospodăresc, unelte şi ustensile, ouă încondeiate, obiecte de cult religios etc. Simbolizând evoluția, creșterea, expansiunea, renașterea, continuitatea, eternitatea, spirala a fost de multe ori motivul central și dominant al reprezentărilor.
Așadar, pentru ultima lună a anului, propunem ca exponat o brățară de bronz formată din două spirale. Rezultat al unei descoperiri întâmplătoare, brățara face parte dintr-un depozit scos la lumină în 1958, în apropierea localității Cornuțel pe dealul Cozlar, în timpul operațiunilor de extragere a nisipului. Obiectele de bronz care constituiau depunerea au fost depozitate într-un vas bitronconic. Deoarece vasul a fost spart în timpul lucrărilor s-au putut recupera11 obiecte de bronz, restul pierzându-se în nisip împreună cu fragmente din vas. S-au recuperat: două falere, doi tutuli, două brățări masive, trei brățări cu capetele răsucite spiralic, un ac cu vârful rupt și cu capul de formă conică și un fragment de buclă de păr în formă de bărcuță lucrată în tablă subțire.
Brățara expusă prezintă volute duble lucrate în bară, cu secțiune romboidală la mijloc și circulară spre extremități, are lungimea de 15,5 cm și diametrul volutelor de 3,7 cm.
Atât vasul în care au fost depuse, cât și obiectele de bronz descoperite,prezintă analogii cu alte descoperiri de pe teritoriul României fiind, astfel, încadrate cronologic în seria Uriu- Domănești (Bz D-Ha A1 ). 

Muzeograf Alina Gheorghe

Bibliografie:
- Ciugudean H., Bălan G., Artizanii Epocii Bronzului. Descoperiri recente de depozite de bronzuri în Transilvania, Alba-Iulia, 2015, p. 7-12.
- Gumă M., Civilizaţia primei epoci a fierului în sud-vestul României, în BT, 4, 1993.
- Petrescu-Dâmbovița M., Depozitele de bronzuri din România, București, 1977.
- Săcărin C., Depozitul de bronzuri de la Cozla, în Banatica, 5, 1979, p. 107-114.
- Stratan I., O nouă descoperire hallstattiană din Banat, în SCIV, 15, 1964,4, p. 523-528.

 

Sursa informațiilor Muzeul Banatului Montan Reșița.

𝐍𝐀𝐔𝐓𝐈𝐋𝐔𝐋 - 𝐔𝐍 𝐂𝑨̆𝐋𝑨̆𝐓𝐎𝐑 𝐏𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐌𝐈𝐋𝐄𝐍𝐈𝐈

 

𝐒𝐄𝐂𝐓̦𝐈𝐀 𝐃𝐄 𝐒̦𝐓𝐈𝐈𝐍𝐓̦𝐄𝐋𝐄 𝐍𝐀𝐓𝐔𝐑𝐈𝐈

𝐍𝐀𝐔𝐓𝐈𝐋𝐔𝐋 - 𝐔𝐍 𝐂𝑨̆𝐋𝑨̆𝐓𝐎𝐑 𝐏𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐌𝐈𝐋𝐄𝐍𝐈𝐈

𝐂𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚̆𝐦 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐥𝐮𝐬̦𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐨𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬̦𝐭𝐢 𝐩𝐚𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐛𝐢𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐜𝐮 𝐨 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐞 𝐚𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐧𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐥𝐮𝐬̦𝐭𝐞, 𝐜𝐞𝐟𝐚𝐥𝐨𝐩𝐨𝐝𝐞𝐥𝐞, 𝐫𝐚̆𝐬𝐩𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐠𝐥𝐨𝐛𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐜𝐮 𝐞𝐱𝐜𝐞𝐩𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐞, 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐩𝐢𝐞 (𝐒𝐞𝐩𝐢𝐚 𝐨𝐟𝐟𝐢𝐜𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬), 𝐬𝐞𝐩𝐢𝐨𝐥𝐚̆ (𝐒𝐞𝐩𝐢𝐨𝐥𝐚 𝐫𝐨𝐧𝐝𝐞𝐥𝐞𝐭𝐢), 𝐜𝐚𝐫𝐚𝐜𝐚𝐭𝐢𝐭̦𝐚̆ (𝐎𝐜𝐭𝐨𝐩𝐮𝐬 𝐯𝐮𝐥𝐠𝐚𝐫𝐢𝐬), 𝐜𝐚𝐥𝐦𝐚𝐫 (𝐋𝐨𝐥𝐢𝐠𝐨 𝐯𝐮𝐥𝐠𝐚𝐫𝐢𝐬), 𝐧𝐚𝐮𝐭𝐢𝐥 (𝐍𝐚𝐮𝐭𝐢𝐥𝐮𝐬 𝐩𝐨𝐦𝐩𝐢𝐥𝐮𝐬).
În acest sens, aducem în atenția publicului, 𝐧𝐚𝐮𝐭𝐢𝐥𝐮𝐥, care face parte din colecția de malacologie.
𝐍𝐚𝐮𝐭𝐢𝐥𝐮𝐬 𝐩𝐨𝐦𝐩𝐢𝐥𝐢𝐮𝐬 𝐋𝐢𝐧𝐧𝐚𝐞𝐮𝐬, 𝟏𝟕𝟓𝟖
𝐈̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐧𝐠𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐥𝐮𝐬𝐜𝐚; 𝐂𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐂𝐞𝐩𝐡𝐚𝐥𝐨𝐩𝐨𝐝𝐚 𝐂𝐮𝐯𝐢𝐞𝐫, 𝟏𝟕𝟗𝟕
𝐒𝐮𝐛𝐜𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐂𝐨𝐥𝐞𝐨𝐢𝐝𝐞𝐚 𝐁𝐚𝐭𝐡𝐞𝐫, 𝟏𝟖𝟖𝟖; 𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐝𝐚 𝐀𝐠𝐚𝐬𝐬𝐢𝐳, 𝟏𝟖𝟒𝟕;
𝐅𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚 𝐍𝐚𝐮𝐭𝐢𝐥𝐢𝐝𝐚𝐞 𝐁𝐥𝐚𝐢𝐧𝐯𝐢𝐥𝐥𝐞, 𝟏𝟖𝟐𝟓; 𝐆𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐮𝐭𝐢𝐥𝐮𝐬 𝐋𝐢𝐧𝐧𝐚𝐞𝐮𝐬, 𝟏𝟕𝟓𝟖.
Vine din adâncurile mărilor paleozoice şi mezozoice, străbătând parcă netulburat şi aproape neschimbat erele geologice, de vreo 600 de milioane de ani! Martor tăcut la apariţia, dispariţia şi transformarea a mii de specii, el a fost contemporan cu amoniţii şi dinozaurii, „a văzut” zborul primelor păsări şi mamiferele adaptându-se la mediul acvatic... Numele ştiinţific Nautilus vine de la grecescul nautilos = navigator, marinar. Nautilii sunt cefalopode, ca şi sepiile, calmarii şi caracatiţele, dar mult diferiţi de acestea (DEWING R. 1995. Coquillages. Nathan Publishing. Paris. 80 pp.).
Răspândiţi mai ales în Pacificul de Sud-Vest, unde coboară până la 600 m adâncime, sunt cefalopode pelagice datând din antichitate. Deloc pretenţioşi la hrană, mănâncă peşti, crustacee, dar şi animale moarte şi detritus.
Cochilia, care creşte după un model matematic perfect, are zeci de camere, cu rol hidrostatic; animalul locuieşte în cea mai mare, legat mereu de toate celelalte, printr-un sifon. În interiorul cochiliei se află lichid şi gaz, care, printr-un mecanism complicat de excreţie şi reabsorbţie, permit nautilului să coboare şi să urce la adâncimea dorită. „Este una dintre cele mai extraordinare invenţii ale Naturii” afirma cândva J. Y. Cousteau, numind nautilul „batiscaf viu”.
Au sexe separate și se reproduc prin depunerea ouălelor, iar numărul tentaculelor variază între 50 – 90 în funcție de sex și mărimea individului. Tentaculele sunt împărțite în 3 categorii: oculare (în jurul ochilor), digitale și bucale dispuse în jurul gurii. În timpul copulării, masculii își transformă ultimele 3 tentacule bucale în spadice, care furnizează spermatofori femelei. Tentaculele oculare nu prezintă capacitate de aderență, dar funcționează ca organe senzoriale. Atât tentaculele oculare, cât și cele opt tentacule digitale laterale prezintă abilități chemoreceptive; tentaculele preoculare detectează mirosul îndepărtat, iar tentaculele digitale laterale detectează mirosul din apropiere.
Sistemul digestiv are o radulă lată, cu nouă dinți distincți, iar gura asemănătoare unui cioc de papagal este formată din două fălci care se întrepătrund, capabile să smulgă hrana animalului. Alimentele traversează tractul digestiv, trec în micul stomac muscular pentru a fi zdrobite, apoi pe lângă un cecum digestiv înainte de a intra în intestinul relativ scurt.
Specific cefalopodelor, sângele nautilului conține hemocianină, o substanță de culoare albastră (***. Fauna Europaea. Version 1.6. 2023. www. Faunaeur.org.; ***. https: //ro.wikipedia.org Nautil; WoRMS-World Register of Marine Species).
O serie de factori, printre care fecunditatea scăzută, maturitatea târzie, perioada lungă de gestație și durata mare de viață a nautilului au determinat scăderea populației. În ceea ce privește starea de conservare specia este vulnerabilă prin supraexploatare (fiind pescuiți pentru vânzare ca animale vii) și folosirea cochiliei ca obiect de podoabă, unele țări asiatice, respectiv Indonezia solicitând protecție sporită pentru a limita amenințările provocate de comercializarea acestei specii la nivel internațional.
Exemplarul din colecție provine din Oceanul Indian, fiind donat de inginerul arhitect A. Vincenz, care începând din 1928 a fost conservator (coordonator) al Secției de Etnografie din cadrul Muzeului Regional al Olteniei (CIOBOIU OLlVIA. 2000. Catalogul moluştelor exotice din Muzeul Olteniei I. Oltenia - Studii şi comunicări - Ştiinţele Naturii. Muzeul Olteniei Craiova, vol. XVl: 116-122).
𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: dr. Olivia Cioboiu, muzeograf - Secția de Științele Naturii.
𝐅𝐨𝐭𝐨: Colecția de malacologie – moluște marine din patrimoniul Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, https://en.wikipedia.org/wiki/Nautilus.

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

MINERALIA

 

 

La MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI, în Galeria CELLARIUM de pe str. Memorandumului, nr. 21, va avea loc o nouă ediţie a evenimentului MINERALIA, în perioada 6-8 decembrie. 

Amănunte găsiţi în site-ul nostru, dacă accesaţi următorul link: https://www.muzeul-etnografic.ro/.../expozitia-mineralia...

 

Sursa informațiilor Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Perușul călugăr (Myopsitta monachus)

 

Deschiși permanent pentru cunoaştere!

Exponatul lunii decembrie 2024 la Vivariu Bacău - Perușul călugăr (Myopsitta monachus)

Perușul călugăr, face parte din ordinul Psittaciformes, familia Psittacidae, fiind originar din zonele temperate până la subtropicale ale Americii de Sud.
Acest peruș are un corp mic, îndesat, ce măsoară 29 cm în lungime, având o deschidere a aripilor de 53cm şi cântărind între 90-140g. Coloristica, în mare parte de un verde aprins, îl face foarte atrăgător, aceasta contrastează cu albastrul întunecat al penelor lungi din aripi. Regiunile ventrale sunt mai deschise la culoare, iar fruntea, gâtul și pieptul sunt gri cenușiu. Perușii călugăr sunt foarte gălăgioși, iar țipetele lor sunt descrise adesea ca fiind metalice, asurzitoare.
Femelele tind să fie cu 10-20% mai mici decât masculii, dar nu li se poate determina sexul decât prin efectuarea testului ADN sau a unor teste ale penelor.
Încă de la jumătatea secolului al XX-lea, acești peruși s-au răspândit, formând colonii sălbatice și în alte colțuri ale globului. S-au adaptat rapid condițiilor noi și au început să se reproducă.
Perușul călugăr este singurul papagal care îşi construieşte cuibul din beţe într-un copac sau mai degrabă pe o construcţie făcută de om decât într-o scorbură de copac.
Spre deosebire de majoritatea papagalilor, călugării consumă o mare varietate de hrană, de la fructe și nuci la semințe, ierburi, frunze, muguri și chiar insecte.

Material realizat de conservator Corduneanu Emil

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.