miercuri, 29 iunie 2022

Dovezi ale prelucrării fierului în așezarea de epocă romană (Barbaricum) de la Bozânta Mică, punctul Grind (jud. Maramureș)

 





EXPONATUL SĂPTĂMÂNII pentru perioada 27 iunie-2 iulie 2022 care poate fi admirat la sediul muzeului nostru. Vă așteptăm cu drag! 


Dovezi ale prelucrării fierului în așezarea de epocă romană (Barbaricum) de la Bozânta Mică, punctul Grind (jud. Maramureș)
Cercetările arheologice sistematice efectuate la Bozânta Mică - Grind au dus la descoperirea a numeroase complexe arheologice din trei perioade istorice diferite: epoca bronzului, epoca romană - Barbaricum şi medieval timpurie. Alături de ceramică, ce constituie majoritatea tipului de material arheologic, au mai fost descoperite și variate piese incluse de obicei în categoria de small finds: monede, fibule, fusaiole, cuțite din fier, pandantive, mărgele, etc. O categorie consistentă de piese este alcătuită de materialele arheometalurgice. În această categorie nu sunt incluse materialele neferoase sau obiectele din fier.
Prelucrarea fierului (forjarea) este procesul prin care fierul este prelucrat/modelat sub acțiunea unor forțe exercitate cu autorul unor baroase sau ciocane. În timpul acestei operațiuni are loc îndepărtarea impurităților din ea (cum ar fi, de exemplu, zgura) în timp ce se sudează particulele de fier pentru a produce acele “lupe compacte”, “bare piramidale” sau “lingouri”. O descoperire unică din așezare o reprezintă o bucată de “fulg/așchie de forjă” (“hammerscale”). Este o mică bucată din fier (1,92 g) descoperită în Cx. 001. Acești fulgi din fier se formează când suprafața fierului încălzit se oxidează. Unele așchii (fulgi/solzi) sfârșesc în vatra de foc și iau parte la procesul formării zgurii. Însă majoritatea se rup din piesa de metal în timp ce aceasta este ciocănită sau curățată (înaintea sudării) și ajung pe podea în jurul nicovalei. În siturile arheologice așchiile de fierărie apar sub formă de lentile în nivelurile podelei unde fierăritul a avut loc sau în depozite în gropile de gunoi.
Tehnica obținerii fierului din minereu era cu totul diferită de aceea a cuprului. Oriunde se gășește lemn și minereu de fier, adică aproape pretutindeni, se poate produce fier din momentul în care se știe cum trebuie produs. Pentru perioada premergătoare epocii Latène, cât și în timpul dacilor, au fost exploatate minereurile vizibile la suprafață. Exploatarea se făcea la fel ca și în mediul celtic sau germanic, prin gropi plate sau câmpuri deschise. Materialele arheometalurgice descoperite la Bozânta Mică - Grind ajută la înțelegerea tehnologiei de prelucrare a fierului în bazinul inferior al Lăpușului secolele II-III p. Chr.
Ardeleanu Marius, muzeograf
Zamfir Șomcutean, conservator
Ilustrație reconstituire fierari daci: Radu Oltean.
Fierărie dacică: Asociația Culturală Omnis Barbaria.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu