vineri, 26 noiembrie 2021

Sesiunea de comunicări ştiinţifice „BIOLOGIA ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ” ediţia a XIX - a - PROGRAM

 


COMPLEXUL MUZEAL DE ŞTIINŢELE NATURII “ION BORCEA” BACĂU
ORGANIZEAZĂ:
Sesiunea de comunicări ştiinţifice
„BIOLOGIA ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ”
ediţia a XIX - a
care se va desfăşura ON-LINE în data de
2 decembrie 2021
Anul acesta continuăm tradiția organizării simpozionului nostru, de această dată în mediul virtual datorită contexului creat de criza sanitară mondială.
Simpozionul „Biologia şi dezvoltarea durabilă” este deja o tradiţie în viaţa ştiinţifică şi culturală a Bacăului, în acest an ajungând la ediţia a XIX – a.
În această ediție vom omagia două personalități importante ale învățământului superior băcăuan, foste cadre didactice la catedra de Biologie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, pe Prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu (1941-2005) la împlinirea a 80 ani de la naștere și pe Prof. univ. dr. Klaus Werner Battes (1943-2021) trecut de curând în lumea celor drepți.
Temele generale în cadrul cărora se vor desfăşura discuţiile sunt:
• Diversitatea organismelor acvatice
• Diversitatea organismelor terestre
• Genetica si biotehnologii
• Protecția mediului
• Geologie și paleontologie
• Muzeologie, muzeografie, proiecte și educatie muzeală
• Astronomie
Alături de specialiştii instituţiei noastre, vor fi prezenţi on-line specialişti în domenii ale științelor naturii, cercetători, muzeografi, doctori şi doctoranzi, precum şi profesori universitari din instituţii de prestigiu din ţară şi din Republica Moldova (Chișinău).
Ne vor onora cu prezenţa specialişti de frunte ai biologiei româneşti:
Prof. dr. Gogu Ghiorghiţă – membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă
Prof. Emerit dr. Ionel Andriescu – Universitatea “Al. I. Cuza” Iași
Simpozionul se va desfășura pe platforma ZOOM, după următorul program:
JOI – 2 Decembrie 2021
10:00 – Deschiderea oficială a Simpozionului Ştiinţific “Biologia şi dezvoltarea durabilă”, ediţia a XIX – a
11:00 – Plenum
13:00-14:00 – Pauză
14:00-17:00 – Prezentarea lucrărilor
17:00-18:00 – Încheierea manifestării – Concluzii

 

Sursa informațiilor COMPLEXUL MUZEAL DE ŞTIINŢELE NATURII “ION BORCEA” BACĂU.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu