vineri, 3 martie 2023

Statuetă feminină descoperită la Dumeni-Dealul Coropcaru, comuna George Enescu

 

Statuetele feminine de acum șase milenii fascinează prin dimensiuni, detaliile de redare și prin simțul deosebit al proporțiilor. Cultura Cucuteni, una dintre cele mai interesante civilizații preistorice de pe teritoriul județului Botoșani, cuprinde o serie de astfel de artefacte care ne fascinează și în același timp ne suscită semne de întrebare cu privire la rolul lor.

#PiesaZilei este o astfel de statuetă, realizată miniatural, de doar 77 mm înălțime, respectând proporțiile corpului feminin.
Statueta a fost descoperită la Dumeni-Dealul Coropcaru, comuna George Enescu, la suprafața terenului, de către colectivul de cercetare pentru întocmirea repertoriului arheologic al județului Botoșani, în anul 1978. Statueta este întreagă, fiind fracturată în zona taliei și a fost lipită în laborator. Poziție așezată, cu picioarele ușor flexate, profil curbat. Aspect gracil. Statueta este modelată dintr-o singură bucată de lut, modelată fusiform. Capul este conic, în directa prelungire a gâtului masiv, ovalizat. Capul a fost presat din două părți pentru a forma nervură nazală și două cavități oculare care au fost perforate. Perforațiile sunt deteriorate pe părțile laterale. Umerii sunt de tip amorsă, conici, trași în lateral, cel stâng fiind sensibil mai mare decât cel drept. Corpul este plat, cu talia subțiată, oval în secțiune, ușor aplecat în față. Sânii sunt reprezentați prin mici conuri ieșite în relief, trase din pasta corpului. Sânul stâng nu s-a păstrat. Corpul se lățește în zona șoldurilor, având aspectul general de clepsidră. Abdomenul nu este umflat. Șoldurile sunt ample, dar grațioase. Triunghiul pubian este demarcat printr-un triunghi incizat superficial. Picioarele sunt unite pe ambele suprafețe. În zona genunchilor picioarele se arcuiesc ca flexate în față, formând talpă conică comună, fără detalii anatomice, cu excepția unei mici linii incizate superficial în partea frontală a picioarelor. Piesa prezintă decor incizat în jurul gâtului, cu unealtă ascuțită. La baza gâtului a fost reprezentat un colier complex, format din șnur transversal cu mai multe accesorii atârnate între sâni, reprezentate prin linii scurte verticale. Piesa prezintă urme de angobă albă. Statueta a fost modelată din pastă fină, cu nisip fin. Arsă oxidant, culoare cărămizie.
Proveniență: Dumeni-Dealul Coropcaru, comuna George Enescu. Descoperire de la suprafața terenului, colectivul de cercetare al repertoriului arheologic al județului Botoșani, 1978. Încadrare: Cucuteni B. Număr inventar: 18590. Dimensiuni: înălțimea păstrată-77 mm; lățime șolduri-17 mm; grosime șolduri-12 mm. 

Bibliografie: Maria Diaconescu, Plastica antropomorfă cucuteniană din colecțiile muzeelor din județul Botoşani, în Hierasus XI; 2001, p. 29, planșa 9/1; Senica Țurcanu, Podoabe pentru gât reprezentate pe statuetele antropomorfe ale complexului cultural Cucuteni –Tripolie, Cercetări Istorice XXVII-XXIX (2008-2010), Iaşi, 2011, p. 35, fig. 12/4.

#MuzeulJudeteanBotosani #PiesaZilei #Dumeni #statueta #antropomorfa #feminina #PlasticaAntropomorfa

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Botoșani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu