luni, 20 februarie 2023

Rubinul

 



Recunoscut ca simbol al iubirii, rubinul poate fi considerat unul dintre cele mai potrivite cadouri pentru persoana iubită.
Rubinul, o nestemată de origine orientală, cu o duritate pe care doar diamantul o întrece, a fost confundat de-a lungul timpului cu alte minerale precum spinelul ori granatul.
Marco Polo descrie cristalele de spinel ca fiind „rubine din Balașan” (Afganistanul de astăzi), de unde și denumirea de bălașe, sub care rubinele erau cunoscute în Moldova și în Țara Românească în perioada medievală.
Denumirea științifică a rubinului este corindon, un oxid de aluminiu care se găsește în natură sub diferite culori în funcție de impuritățile pe care le include. Culoarea roșie este dată de crom, iar corindonul fără crom se numește safir şi care este de obicei albastru, dar poate prezenta și alte culori. Unele cristale de corindon prezintă incluziuni de rutil care determină un fenomen de asterism.
#muzeulantipa #rubinul #lunaiubirii
: Shutterstock

 

Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu