Oala capodoperă de meșter

 

Obiecte cu poveste
Oala capodoperă de meșter
Centrul ceramic Baia Mare este unul dintre cele mai importante centre ceramice din nord-vestul Transilvaniei. Este atestat documentar în secolul al XVI-lea, dar săpăturile arheologice împinge datarea centrului mult mai devreme, chiar de la atestarea documentară a orașului – 1327. Documentele vremii ne vorbesc despre o breaslă a olarilor bine închegată cu un statut și reguli de comportare a meșterilor, calfelor și ucenicilor stabilite cu claritate. „Primul document care vorbeşte despre olarii băimăreni atestă faptul că între anii 1569-1572, aceştia, numiţi magister figuli, se organizează în breaslă, conducerea oraşului întărindu-le statutul.” (după Janeta Ciocan – Centrul ceramic Baia Mare/monografie) Olarii băimăreni, numiți în documente „magister figuli”, aveau chiar un reprezentant în conducerea orașului. Statutele breslei olarilor dau informații importante și despre categoriile de vase produse în acest centru, unele dintre ele constituind proba de examen pentru obținerea titlului de calfă și mai apoi de meșter. Documentele ne spun că pentru a deveni meșter tinerii trebuiau „să fie cinstiţi, blânzi şi să execute următoarele lucrări: „o oală veche de fiert de trei găleţi, un ulcior cu gura îngustă de două găleţi, un vas de mărimea unei găleţi pentru seminţe, o farfurie veche”. După cum se poate observa vasele aveau capacităţi destul de mari. Ştiut fiind că în Transilvania se folosea „pinta”, măsură de origine franco italiană, egală cu 1,51 litri, că aceasta însemna a cincea parte dintr-o găleată, putem calcula capacitatea vaselor despre care ne vorbesc documentele: {1,51 litri * 5 = 7,55 litri (o găleată); 7,55 litri * 2 = 15,1 litri (două găleţi); 7,55 * 3 = 22,65 litri (trei găleţi )}. (după Janeta Ciocan – lucrarea citată)
Pe lângă documentele scrise – statutele breslei – păstrate în Arhive, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș păstrează mărturii materiale - obiecte ceramice, la fel de importante, care ne vorbesc despre rolul jucat de breasla olarilor băimăreni în viaţa economico-socială a oraşului.
Un astfel de obiect este și oala „capodoperă de meșter”, numită de către specialiști așa deoarece a fost proba de examen pentru o calfă pentru a accede la titlul de meșter. Atunci, în timpul examenului, meșterul care supraveghea lucrarea, la final, dacă considera că este o lucrare bună o marca cu sigiliul breslei. Așa cum se poate observa pe oala noastră se află amprenta sigiliului breslei. Suntem siguri că oala a fost probă de examen și datorită dimensiunilor sale.
Ceea ce o face deosebit de importantă este faptul că sigiliul pe care îl poartă este considerat cel mai vechi al breslei și este cunoscut, din păcate, doar din amprente sigilare. O amprentă sigilară se află pe un document și este imprimată în ceara cu care a fost parafat documentul și se pare că nu este foarte clară ampranta, dar se poate citi clar inscripția cu anul 1715. A doua amprentă se află pe vasul din fața dumneavoastră, este lizibilă în totalitate și putem vedea: pieptenele olarului – instrumentul cu ajutorul căruia olarul dădea formă vasului, îl finisa și eventual, dacă dorea, putea desene în lutul moale; ulciorul – piesă ceramică obligatorie pentru examenul de obținere a titlului de meșter și inscripția care conține anul 1715. Aceeași amprentă se găsește și pe un vas aflat în colecțiile Muzeului de Istorie și Arheologie din Baia Mare, dar unde putem vedea clar doar imaginea centrală, inscripția fiind ilizibilă.
Janeta Ciocan, în lucrarea citată face o demonstrație pertinentă a faptului că acesta era cu siguranță sigiliul breslei. Domnia sa aduce ca argument suprem faptul că aici, față de alte sigilii, central apare ulciorul, formă ceramică considerată foarte importantă și prima dintre piesele pe care un pretendent la titlul de meșter trebuia să o realizeze. Ulciorul este o piesă deosebit de greu de realizat și nu toți olarii îl puteau lucra.
Studiind sigiliile de-a lungul timpului, specialiștii în ceramică, au demonstrat și faptul că ulciorul își schimbă forma. După cum observăm, pe sigiliul aflat pe vasul de față, ulciorul are formă ovoidală, cu o toartă suplă care se prinde de gâtul înalt al vasului fără inel. Imaginea ulciorului de pe sigiliul breslei din 1846 ne prezintă un vas cu corpul puternic bombat, gâtul îngust, iar toarta care porneşte de pe zona bombată a corpului se prinde de gâtul ulciorului ca printr-un inel.
În acest moment piesa face parte din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară și este inclusă în tezaurul României.
Cristian Robescu, muzeograf

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.