duminică, 7 iunie 2020

HEMICROMIS ( Hemichromis bimaculatus)




EXPONATUL LUNII IUNIE 2020 LA VIVARIU ESTE:

HEMICROMIS (Hemichromis bimaculatus)

Hemichromis bimaculatus sunt peşti frumoşi coloraţi, care pot deveni agresivi în perioada de reproducere. Ei ajung la 10 - 12 cm lungime şi pot fi hrăniţi cu creveţi, râme, artemia şi larve de chironomidae, dar şi cu fulgi sau granule.
Ciclidele din aceasta familie pot fi destul de agresive şi nu este indicat să fie ţinute împreună cu specii mici și timide. H. bimaculatus nu are nici o reţinere să atace peştii mai mari decât el, în special în perioada de depunere a icrelor. Acest peşte este foarte curajos şi are un comportament teritorial, iar peştii mai mici vor fi terorizaţi de comportamentul lui agresiv. Este recomandat ca această specie să fie crescută singură în acvariu.
O altă caracteristică legată de comportamentul acestei specii este că masculul se împerechează cu o singură femelă, formând o pereche monogamă. Dacă doi masculi se luptă pentru aceeaşi femelă, cel care pierde va fi marginalizat de perechea nou formată. Este indicat ca în acvariu să existe mai multe femele decât masculi.
Peştii din familia Hemichromis nu ar trebuii ţinuţi în acvarii mai mici de 150 de litri.
Acvariul trebuie să aibă un substrat nisipos şi să fie decorat cu grote din piatră în care peştii să se poată ascunde. Este indicat ca în acvariile cu astfel de peşti să existe si câteva roci plate. Plantele nu sunt necesare, mai ales că multe dintre ele vor fi distruse de peştii din aceasta familie.
Aceasta specie este uşor de hrănit si acceptă aproape orice fel de mâncare, în cazul în care vor fi hrăniţi doar cu hrană uscată (pelete), culorile lor nu vor mai fi la fel de intense ca în cazul unei diete variate, care să includă hrană vie şi congelată.
Masculii sunt mai coloraţi decât femelele şi au aripioarele dorsale şi anale mai lungi şi ascuţite. De obicei femelele sunt mai mici. Oricum, sexele vor rămâne destul de dificil de deosebit. Pe perioada depunerii icrelor numai perechea care depune va rămâne în acvariu.
În acvariul de reproducere apa trebuie să aibă o duritate de aproximativ 15 dH, iar pH-ul să aibă o valoare de 7,0 (aproximativ). Temperatura din acvariu trebuie menţinută la 26° C. În cele mai multe cazuri jocul nupţial este violent şi se sfârşeşte abia când femela este dominată complet. Perechea va alege o piatra plată, ghiveci sau chiar sticla acvariului pentru depunerea icrelor.
După ce icrele sunt depuse de către femelă, masculul le va fertilizeaza imediat. Alevinii sunt transportaţi în gură de femelă până la noul loc de creştere. După depunere, perechea sapă o groapă în substratul acvariului, unde vor fi mutaţi alevinii după eclozare.
Atât masculul cât şi femela sunt foarte atenţi cu urmaşii lor. Când unul dintre părinţi are grijă de pui, celălalt păzeşte zona din jurul cuibului şi invers. Puii eclozează din icre în trei zile şi încep să înoate liber în masa apei după patru zile. La această vârstă sunt destul de mari şi pot fi hrăniţi cu hrană uscată pisată şi cu larve (naupi) de Artemia salina.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu