marți, 19 septembrie 2023

Conferință: Arheologia și schimări climatice, de 𝐝𝐫. 𝐡𝐚𝐛. 𝐀𝐝𝐢𝐧𝐚 𝐁𝐨𝐫𝐨𝐧𝐞𝐚𝐧𝐭̦

 

Interacțiunea omului cu mediul înconjurător este un subiect de actualitate pentru cercetarea științifică din multe domenii. 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐦𝐩𝐨𝐫𝐚𝐧𝐚̆ nu putea să facă abstracție de la această direcție de studiu, iar mulți dintre specialiștii de la ora actuală încearcă să înțeleagă, într-o manieră cât mai complexă, modul în care omul s-a raportat la mediu, în decursul istoriei.
𝐌𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐥𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐞 au avut și ele un impact variat asupra evoluției comunităților umane, pornind de la influența directă asupra surselor de hrană și până la condiționarea modului de ridica diferite construcții. Dispariția unor civilizații, adaptarea altora și chiar unele conflicte inter-umane au avut la bază modificări ale climatului.
Toate aceste aspecte, dar și multe altele, care ne vor pune în fața unui tablou istoric extrem de captivant, vor fi prezentate în cadrul unei 𝐧𝐨𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐚𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭̦, 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐝𝐫. 𝐡𝐚𝐛. 𝐀𝐝𝐢𝐧𝐚 𝐁𝐨𝐫𝐨𝐧𝐞𝐚𝐧𝐭̦, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 ,,𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐏𝐚̂𝐫𝐯𝐚𝐧" 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢.
𝐄𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚̆𝐬̦𝐮𝐫𝐚 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟐𝟐 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐏𝐢𝐚𝐭𝐫𝐚-𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭̦.


#cmnn #muzeelecmnn #arheologie #conferintelecmnn #piatraneamt

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal Național Neamț.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu