sâmbătă, 19 august 2023

Un brand de succes de la sfârșitul secolului al XIX-lea Cafeneaua „Drechsler” din Brașov

 



Un brand de succes de la sfârșitul secolului al XIX-lea: Cafeneaua „Drechsler” din Brașov


Cafeneaua „Drechsler” a fost deschisă de cafegiul clujean Alexander Drechsler în 1884, la parterul Palatului Institutului de Pensii (azi clădirea Rectoratului Universității Transilvania), fiind prima din Brașov amenajată după model vienez. Deși timp de zece ani a făcut profit frumos în acest local, Drechsler a considerat că ar avea un vad mai bun în Piață, la parterul casei Schneider-Trauschenfels, de pe Șirul Grâului, colț cu strada Vămii (azi Piața Sfatului, colț cu strada Mureșenilor). Și aici cafeneaua a avut succes, dar după alți 4 ani, antreprenorul a vândut brandul „Drechsler”, pentru a se ocupa pe îndelete de alte investiții mai profitabile.
Din 1899 proprietarul brandului „Cafe Drechsler” a fost Moritz Malcher, care, în 1904 a decis să-l vândă fostului chelner-șef al localului, Wenzel Choudoba. Ajuns patronul cafenelei, Choudoba s-a ocupat serios de afacere, care a continuat să fie profitabilă până după Primul Război Mondial. După 35 de ani de funcționare sub același nume, în 1919 cafeneaua a fost redenumită „Café Imperial”.
Pentru a descoperi atmosfera cafenelei „Drechsler”, vă invităm să vizitați expoziția „Mode și cafenele în Brașovul de odinioară” de la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, în fiecare zi, de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00.


Foto 1: Terasa cafenelei „Drechsler”, de la parterul Palatului Institutului de Pensii, foto Carl Muschalek, 1890, Arhivele Naționale Brașov, BV-F-00001-46-G-II-8

Foto 2: Terasa cafenelei „Drechsler” de la parterul casei Schneider-Trauschenfels din Piața Sfatului în jurul anului 1905, carte poștală din colecția Edmund Vass, publicată în „Șirul Grâului-Brașov”, Libris Editorial, p. 5

Foto 3: Interiorul cafenelei „Drechsler” din casa Schneider-Trauschenfels din Piața Sfatului, imagine realizată de fotograful brașovean Keresztes Mihály în jurul anului 1915, carte poștală din colecția Edmund Vass, publicată în „Bulevardul Rudolf și Livada Poștei”, Libris Editorial, 2018, p. 26

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu