𝐁𝐫𝐨𝐭𝐚̆𝐜𝐞𝐥𝐮𝐥 – 𝐻𝑦𝑙𝑎 𝑎𝑟𝑏𝑜𝑟𝑒𝑎 𝐿𝑖𝑛𝑛𝑎𝑒𝑢𝑠, 1758 (𝑂𝑟𝑑. Anura, 𝐹𝑎𝑚. Hylidae)

 

𝑺𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒂 𝒅𝒆 𝑺̦𝒕𝒊𝒊𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝑵𝒂𝒕𝒖𝒓𝒊𝒊, #MuzeulOlteniei
𝐁𝐫𝐨𝐭𝐚̆𝐜𝐞𝐥𝐮𝐥 – 𝐻𝑦𝑙𝑎 𝑎𝑟𝑏𝑜𝑟𝑒𝑎 𝐿𝑖𝑛𝑛𝑎𝑒𝑢𝑠, 1758 (𝑂𝑟𝑑. Anura, 𝐹𝑎𝑚. Hylidae)
Amfibienii sunt un element cheie al multor ecosisteme, iar atunci când dispar, mediul înconjurător se schimbă dramatic. În multe ecosisteme, populaţia amfibienilor o depăşeşte pe cea a celorlalte animale adunate la un loc.
𝐵𝑟𝑜𝑡𝑎̆𝑐𝑒𝑙𝑢𝑙 este cea mai răspândită dintre cele trei specii de broaște arboricole europene. Este o broască mică (4 cm), subțire, cu picioarele posterioare foarte lungi și subțiri. Nu are palmură între degete, dar la vârful fiecăruia se găsește câte o ventuză adezivă, cu ajutorul căreia se cațără cu abilitate în copaci şi pe tulpinile de trestie. Pielea este lucioasă din cauză că, spre deosebire de celelalte broaște, brotăcelul secretă puțin mucus. Pielea spatelui este netedă, culoarea de bază fiind verde, dar variază la cenușiu, brun, galben pal. Partea ventrală este crem și are o textură granuloasă.
Primăvara masculii formează „societăți” dense în plina vegetație înaltă a lacurilor, bălților, pe canale liniștite, orăcăind pe toată perioada nopții. Orăcăitul masculilor rezultă din trecerea alternativă și continuă a aerului între plămâni și sacul vocal din guşă. „Corul” se poate auzi de la un km depărtare şi cheamă femelele noaptea pentru „îmbrățișarea” caracteristică broaștelor (amplexus). Femelele elimină ouăle fertilizate apoi în apă de către masculi. O femelă depune până la 1000 de ouă în pachete mici, apoi părăsește mediul acvatic. Mormolocii apar după două săptămâni și trăiesc în ape deschise, fiind pradă ușoară pentru pești și libelule. După două luni are loc metamorfoza și apar broscuțele, care devin, la rândul lor, arboricole.
Brotăcelul se hrănește cu insecte adulte pe care le prinde din zbor prin salturi uriașe, cu păianjeni și larve. Iernează sub rădăcinile copacilor, sub pietre, în scorburi sau chiar în găuri de șoareci.
Se credea că orăcăitul brotăcelului anunță ploaia, fiind considerat un barometru viu, motiv pentru care, de-a lungul timpului, a fost ținut în terarii ca animal de companie. În Evul Mediu a fost inventat un „barometru cu brotăcel”: într-un recipient plin pe jumătate cu apă se introduce o scăriță și un brotăcel; iar dacă broscuța stă în apă și orăcăie, vine furtuna. În unele țări din Europa acest barometru se folosește în continuare.
Brotăcelul este specie vulnerabilă și protejată din cauza defrișărilor, eliminarea tufărișurilor, desecarea apelor. În natură trăiește până la 15 ani, iar în terariu până la 20 de ani.
𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞:
Acad. Nicolae Botnariuc, 𝐹𝑎𝑢𝑛𝑎 𝑅𝑒𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑃𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎𝑟𝑒 𝑅𝑜𝑚𝑖̂𝑛𝑒, Amphibia, volumul XIV, Fascicula 1, editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960.
Acad. Nicolae Botnariuc & Dr. Victoria Tatole, 𝐶𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑟𝑜𝑠̦𝑖𝑒 𝑎 𝑣𝑒𝑟𝑡𝑒𝑏𝑟𝑎𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎, editura Academia Română, Muzeul Național de Istorie Naturală ’’Grigore Antipa’’, București, 2005.
Material realizat de: 𝘈𝘯𝘤𝘢 𝘈𝘭𝘦𝘹𝘢𝘯𝘥𝘳𝘶 – muzeograf, #SecțiadeȘtiințeleNaturii, 𝘔𝘶𝘻𝘦𝘶𝘭 𝘖𝘭𝘵𝘦𝘯𝘪𝘦𝘪 𝘊𝘳𝘢𝘪𝘰𝘷𝘢.

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.